Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Acest verset este unul dintre cele de care aminteam mai înainte. În originalul ebraic, în loc de viață stă scris nephesh (adică suflet), iar în traducerea Septuaginta stă scris psiche (adică suflet). Tocmai ai demonstrat ce ziceam mai înainte: Eutihie avea viață în el!
Noi nu susținem că S-a folosit de minciuni ori SF-uri, ci de parabole. Iar unele parabole conțin alegorii (precum alegoria cu copacii vorbitori din Jud.), ori povestioare evreești (precum povestioara cu sânul lui Avraam).
|
1. Biblia spune CLAR ca oamenii l-au ridicat pe Eutihie mort : "Dar un tânăr cu numele Eutihie, șezând pe fereastră, pe când Pavel ținea lungul său cuvânt, a adormit adânc și, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, și l-au ridicat MORT". Sa fi mintit Luca cand a scris acesta carte? De ce nu a zis ca oamenii au crezut ca Eutihie era mort iar Pavel le-a demonstrat contrariul sau sa fi spus ca Eutihie era aproape mort? Luca a spus categoric:...si l-au ridicat MORT. Cazuse doar de la etajul al 3-lea iar Pavel l-a inviat.
2.Pai de ce s-ar fi folosit Hristos in parabolele sale de ceva ce nu exista? Asta inseamna ca Hristos a fost un autor de povestiri SF (locuri de chin cu foc, extraterestrii sau pardon ingeri care rapesc oameni, care dupa ce au murit au fost inviati etc). Mai lipsea sa primesca premiul Nobel pentru literatura. Mai spune-mi alta parabola a lui Hristos care sa contina alegorii si mai ales povestioare evreiesti. Astept amice