Totusi, in cursul pastoririi lui Andrei Saguna (1845-1873), au revenit la Ortodoxie mai multe parohii unite din toata Transilvania, desi aproape in toate cazurile autoritatile de stat au incercat sa le impiedice, fapt mentionat de Saguna insusi in memoriile sale. In primul deceniu al secolului nostru se inregistreaza revenirea la Ortodoxie a unor parohii din Maramures.
In 1912, cand s-a infiintat Episcopia greco-catolica maghiara de la Hajdudorog in Ungaria, cu credinciosi romani si ruteni, urmarindu-se
maghiarizarea acestora, au avut loc mai multe adunari de protest ale romanilor uniti. La adunarea de la Alba Iulia din 16 mai 1912, insusi avocatul Mitropoliei din Blaj, Iuliu Maniu, a declarat ca “rup pecetile” unirii cu Roma, in cazul cand se confirma incercarile de deznationalizare a romanilor. Un moment favorabil pentru refacerea unitatii bisericesti la constituit anul 1918. Refacerea unitatii trebuia sa fie urmata si de cea bisericeasca. Din nefericire, propunerea facuta atunci vicarului Vasile Suciu de la Blaj – ales mitropolit, dar inca neconfirmat – de a deveni mitropolit al tuturor romanilor transilvaneni (scaunul de la Sibiu fiind vacant), n-a fost acceptata. S-au facut, in schimb, numeroase propuneri de refacere a unitatii bisericesti, in presa vremii. De pilda, la 21 martie 1931 ziarul “Unirea” de la Blaj propunea ierarhilor si teologilor ortodocsi si uniti sa se intruneasca intr-un congres si sa discute problema unificarii bisericesti. A raspuns episcopul Nicolae Ivan de la Cluj, declarandu-se de acord cu convocarea unui “sobor” al tuturor ierarhilor romani din Ardeal si cu reinfiintarea vechii Mitropolii de la Alba Iulia, cu 10 eparhii sufragane.

Parohii unite in totalitatea lor, in frunte cu preotii lor, s-au intors “acasa”, in Maramures, in partile Bihorului si Clujului, in Arhiepiscopia Blajului. Notam, intre acestea, parohiile Ucea de Sus si Dragus, in partile Fagarasului, Cheile Cibului, Poiana si Bucuresci in judetul Hunedoara, Hamba si Metis in judetul Sibiu, Bagaciu si Valea Lunga pe Tarnave, Remeti, Virismort (azi Tisa), Sarasau, Valea Stejarului, Feresti etc. in Maramures, Cherelus, Nadas, Bodesti in judetul Arad, Ohaba Lunga in Banat si altele. Intre preotii reveniti notam doar pe Dr. Stefan Pop din Izvin in Banat, un apreciat istoric,devenit profesor la Academia teologica din Caransebes si pe Dr. Ioan Pasca, profesor la Academia teologica unita din Gherla, numit apoi la cea ortodoxa din Cluj, unde a functionat peste doua decenii. Treceri individuale s-au semnalat in numeroase alte parohii din Transilvania, Banat, Crisana si
Maramures.

O incercare “oficiala” de refacere a unitatii bisericesti a avut loc in anul 1939. La chemarea-manifest semnata de mitropolitii Nicolae Balan de la Sibiu si Alexandru Nicolaescu de la Blaj (cu data de 18 februarie 1939), a avut loc o mare adunare national-bisericeasca la Alba Iulia, in ziua de 27
februarie 1939, la care au participat aproximativ 50.000 de romani. Au luat cuvantul cei doi mitropoliti, profesorul universitar Onisifor Ghibu de la Cluj si alti reprezentanti ai vietii culturale si bisericesti, toti cerand realizarea cat mai grabnica a unitatii de credinta a romanilor transilvaneni. La receptia care a avut loc dupa adunare, in sala Unirii, s-a redactat un act, care rezuma cele discutate, cu propuneri concrete, in vederea realizarii acelei mult dorite unitati. Actul a fost semnat de ierarhii celor doua Biserici, de reprezentantii autoritatilor, de diferiti preoti si carturari mireni. Din pacate, cele discutate la Alba Iulia, la 27 februarie 1939, in care clerul si credinciosii si-au pus mari sperante, nu s-au putut transpune in fapta, pentru ca in curand a izbucnit cel de al doilea razboi mondial.

Revenirea din 1948

Unitatea de credinta a romanilor transilvaneni s-a ralizat la scurt timp dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial. Pentru ca actul respectiv s-a
incheiat in regimul comunist, multi l-au prezentat drept opera autoritatilor de atunci. Se afirma in multe articole aparute in presa de azi ca insusi
patriarhul Alexei al Moscovei ar fi dat dispozitii in acest sens patriarhului Nicodim al Romaniei (+1948). Suntem in fata unor simple fabulatii, pentru ca Patriarhia Moscovei – chiar in conditiile de atunci – nu s-a amestecat niciodata in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe romanesti, aceasta
pastrandu-si deplina autocefalie si autonomie.

Din cele expuse mai sus, rezulta ca la data respectiva erau pregatite conditiile pentru o asemenea reunificare, prin multele propuneri care s-au
facut pana atunci si chiar si prin revenirile locale, pe care le-am mentionat mai sus. In afara de aceasta, la 18 iulie 1948, prin Decretul nr. 151/1948, Statul roman a denuntat Concordatul incheiat la 10 mai 1927 intre Romania si Sfantul Scaun. Trebuie precizat ca prin Concordatul respectiv (art. 2) Biserica greco-catolica sau unita din Transilvania – considerata ca autonoma in Constitutia Romaniei din 1923 – devenise un simplu “rit” al Bisericii Catolice (alaturi de riturile latin si armean); din aceasta rezulta clar intentia de catolicizare a Bisericii romanesti unite. Denuntandu-se Concordatul, aceasta Biserica inceta sa mai constituie un rit la Bisericii romano-catolice, redevenind o Biserica romana autonoma.

Mai notam si faptul ca in prima jumatate a anului 1948 au fost adresate preotilor si credinciosilor uniti doua chemari in vederea realizarii unitatii de credinta. Prima era adresata de mitropolitul Nicolae Balan de la Sibiu (1920-1955), in cuvantarea rostita la Blaj, la sarbatorirea a 100 de ani de la Adunarea nationala de pe Campia Libertatii, iar a doua de catre patriarhul Justinian Marina (1948–1977), cu ocazia inscaunarii sale, la 6 iunie 1948. Tinand seama de redobandirea autonomiei prin denuntarea Concordatului si dand urmare celor doua apeluri, numerosi protopopi, preoti si credinciosi apartinand Bisericii romanesti unite au tinut mai multe consfatuiri in cursul lunilor iunieo-ctombrie 1948, in cadrul carora au hotarat sa revina la Biserica stramoseasca. Asa se face ca la 1 octombrie 1948, un numar de 36 protopopi si preoti uniti – in frunte cu protopopul Traian Belascu –delegati de 430 colegi ai lor, s-au intrunit la Cluj, hotarand revenirea la Biserica Ortodoxa, din care s-au desprins unii din stramosii lor, cu 250 de ani in urma. La 3 octombrie toti acesti 36 de preoti au fost primiti la Bucuresti de patriarhul Justinian si de ceilalti membri ai Sf. Sinod, aducandu-le la cunostinta hotararile luate la Cluj. Exemplul lor a fost urmat, in cursul aceleiasi luni si a celor urmatoare, de sute de alti preoti, care au indemnat si pe credinciosii lor sa revina la Biserica ortodoxa-mama. La 21
octombrie 1948 s-a intrunit o mare Adunare nationala bisericeasca in catedrala ortodoxa din Alba Iulia, in prezenta patriarhului Justinian si a celorlalti membri ai Sf. Sinod, prin care s-a consfintit actul reintregirii Bisericii Ortodoxe Romane. Biserica greco-catolica sau unita, prin revenirea, in cursul aceluiasi an 1948, a celor mai multi dintre clericii si credinciosii ei la Biserica Ortodoxa Romana, a fost practic desfiintata. Ierarhii Bisericii
romanesti unite, precum si o parte infima a clerului si credinciosilor – mai ales intelectuali – in pofida chemarilor staruitoare la unitate care le-au
fost adresate – au refuzat sa adere la Biserica Ortodoxa (episcopul Iuliu Hossu de la Cluj a excomunicat pe cei 36 de preoti prezenti la adunarea de la Cluj). Nerecunoscand valabilitatea denuntarii Concordatului si nesolicitand un cadru legal pentru desfasurarea activitatii lor, ei s-au considerat integrati in cadrul Bisericii romano-catolice maghiare din Transilvania. Ca urmare a revenirii majoritatii clerului si credinciosilor uniti la Ortodoxie, autoritatea de Stat a promulgat Decretul nr. 358, publicat in Monitorul Oficial nr. 281 din 2 decembrie 1948: Art. 1. “In urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman si in conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177 din 1948, organizatiile centrale si statutare ale acestui cult, ca Mitropolia, Episcopiile, Capitlurile, ordinele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociatiunile, cum si orice alte institutii si organizatiuni, sub orice denumire, inceteaza de a mai exista”. Art. 2 “Averea mobila si imobila apartinand organizatiunilor si institutiilor aratate la art.1 din prezentul Decret, cu exceptia expresa a averii fostelor parohii, revine statului roman, care le va lua imediat in primire”. Retinem ca art. 1 constata si nicidecum nu dispune desfiintarea cultului greco-catolic, asa cum incearca unii sa prezinta lucrarile. In legatura cu art. 2, retinem ca prin reintregirea din 1948, preotii si credinciosii reveniti la Ortodoxie s-au integrat cu totul in parohiile ortodoxe, aducand cu ei intregul patrimoniu al parohiilor lor (biserici, case parohiale, terenuri, etc.), acestea fiind proprietatea comunitatilor parohiale. Restul bunurilor au fost preluate de stat.

sursa: Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu: Pagini din istoria Bisericii romanesti,
Consideratii in legatura cu uniatia in Transilvania
alta sursa despre unitatia din Transilvania :
Preot Profesor DUMITRU STANILOAE UNIATISMUL DIN TRANSILVANIA INCERCARE DE DEZBINARE A POPORULUI ROMAN