[tikkun_olam]

În prealabil postat de ioanna

Ce pot eu sa spun e ca mie explicatia teologiei ortodoxe a relatiilor dintre Persoane nu-mi creeaza atatea confuzii ca si explicatia oferita de teologia catolica, ce intra prea tare in analogii cu functiile psihice. Fiul e un subiect al gandirii iubitoare a Tatalui, un alter Eu.

Eu nu am pomenit de explicaţiile teologiei catolice, nici măcar nu le cunosc, în afară de vreo câteva texte pe care le-am văzut la sinodul de la Florenţa. Ba mai mult tocmai explicaţia teologiei ortodoxe a lui Stăniloae m-a făcut să mă gândesc la cele pe care le-am spus. Tocmai acea strălucire a Duhului din Fiul de care vorbeşte Stăniloae mi se pare că susţine, chiar dacă el nu a vrut şi nu a fost de acord, o formă mascată de filioque. Ca să fac o comparaţie, este ca şi cum ai spune că dacă un bărbat şi o femeie au un copil, copilul ar fi doar al unuia dintre cei doi, că nu ar fi al amândurora, că nu ar fi contribuit amândoi la fiinţarea copilului. De asta şi vorbeam despre o anumită "genetică" a Duhului, care atâta timp cât este şi al Tatălui şi al Fiului poartă într-un fel "zestre genetică" de la amândoi, şi de aceea în opinia mea este că amândoi atât Tatăl cât şi Fiul contribuie "genetic" la fiinţa şi ipostasa dumnezeiască a Sfântului Duh. Cu alte cuvinte nu cred că Duhul este numai de la Tatăl, ci este şi de la Fiul şi este atât în Tatăl cât şi în Fiul. Asta însă pentru mine nu înseamnă de nici un fel că nu m-aş simţi ortodox (atâta cât mai sunt) sau că aş avea vreun gând să părăsesc Biserica Ortodoxă pentru schismaticii şi ereticii catolici.