[MihaiG]

Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a ştiut să îşi păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Şi astăzi, ca şi atunci, Biserica mea are "ţărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca şi "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca şi în urmaşii săi Inocenţiu Micu Klein şi în toţi până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noştri, dintre care atâţia au murit din ură faţă de Cristos şi de Biserica Sa, şi celor care nu mai sunt printre noi, şi celor în scaun, le mulţumim, le suntem recunoscători şi am vrea să fim asemenea lor.