View Single Post
  #333  
Vechi 01.06.2012, 00:10:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Un cardinal printre turnători. Pedofilie, răutăți, scandaluri, scoase la iveală

Un cardinal printre turnători. Pedofilie, răutăți, scandaluri, scoase la iveală de liderii catolici

foto: Intact Images


Printre informatorii de la originea scurgerilor de documente secrete de la Vatican se află și un cardinal, care l-ar fi controlat pe majordomul Papei Benedict a XVI-lea Paolo Gabriele, arestat miercuri, dar care ar fi doar un executant, scrie Mediafax.

Paolo Gabriele a fost arestat de Jandarmeria Vaticanului, care a găsit și documente confidențiale la domiciliul său, la aproximativ o lună după crearea unei comisii de anchetă însărcinată cu elucidarea cazului scurgerilor de informații care afectează micul stat începând din ianuarie.

O carte publicată în urmă cu opt zile în Italia conține un număr fără precedent de documente confidențiale ilustrând numeroase dezbateri interne, cum ar fi situația fiscală a Bisericii, sau unele scandaluri, ca cel de pedofilie, care afectează ordinul Legionarilor lui Cristos. Documentele nu aduc mari surprize, însă dezvăluie răutățile și ranchiunele dintre diverși cardinali și autorități, care se acuză reciproc și se adresează Papei dându-i asigurări cu privire la loialitatea lor.

Unul dintre acești "turnători" anonimi apreciază că cel care se află la originea scurgerii orchestrate "acționează în favoarea Papei". "Deoarece scopul informatorilor este să dezvăluie corupția din Biserică în acești ultimi ani", motivează această sursă. "Adevărații conducători sunt cardinalii. Iar apoi sunt episcopi, secretari și peștii mici", adaugă el.

Între informatori "există cei care i se opun cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone, cei care cred că Benedict al XVI-lea este prea slab să conducă Biserica și cei care cred că este momentul oportun pentru a avansa", afirmă aceeași sursă sub protecția anonimatului.

Papa a fost foarte afectat de concedierea președintelui Băncii Vaticanului (IOR) Ettore Gotti Tedeschi, pe care îl apreciază mult. "A plâns", după care "s-a înfuriat și a spus: adevărul va ieși într-o bună zi la lumina zilei", ar fi spus Benedict al XVI-lea, potrivit acestei surse.

Gotti Tedeschi a fost concediat din cauza managementului neperformat, dar și - potrivit unor surse informate - pentru că este suspectat că a difuzat în afara Vaticanului anumite documente privind IOR.

Experți în probleme legate de Vatican au dezvăluit la sfârșitul săptămânii că majordomul, care s-a dovedit întotdeauna foarte atașat de Papă, nu pare să fi fost în măsură să orchestreze singur toată această scurgere organizată de documente, intitulată "Vatileaks".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)