[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ucenic

Am inteles ce vreti sa spuneti si cunosc aceasta interpretare a termenului "sfant".

Cum intelegeti versetele:

"Deci voua tuturor, care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu in Roma, chemati sa fiti sfinti: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos!" (Rom.1:7)

Toţi oamenii ("vouă, tuturor") sunt chemaţi de Dumnezeu la fericirea veşnică. Aşadar, chemarea la sfinţenie este universală. Dar unii rejectează această chemare, murind în păcat, aşa cum au trăit o viaţă întreagă, asemenea seminţelor care cad pe loc bătătorit. Alţii, aud chemarea, se străduiesc să ducă o viaţă plăcută Domnului, dar o ratează, uneori când erau pe punctul de a scăpa. Desigur că aceştia nu vor fi sfinţi, căci în cele ce ne găseşte ceasul judecăţii, în acelea vom fi judecaţi. Unii, dimpotrivă, duc o viaţă în păcat, dar, de la o vreme, încep şi îl caută pe Domnul, pocăindu-se de ofensele aduse până atunci, prin păcatele lor. Niciodată nu este târziu şi Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Dismas, îi trece în rândul sfinţilor, fiind cu El, în Rai, în chiar ziua trecerii lor la viaţa cea adevărată. Mai sunt unii, poate cei mai puţini ca număr, aşa cum a fost Sf Fecioară sau aşa cum a fost Sf Ioan Apostolul şi Evanghelistul, care din frageda lor tinereţe au dus o viaţă exemplară: aceştia sunt, după moartea lor, sfinţi. Prin urmare, sfinţenia nu poate fi cunoscută decât retrospectiv, după moartea cuiva. În câteva mii de cazuri, noi ştim cu siguranţă că unul sau altul dintre cei care nu mai sunt se află în Cer, cu Dumnezeu: aceştia sunt sfinţii din calendare, despre care Dumnezeu a dat semne Bisericii. Nu ne îndoim că, în afară de aceştia, mai sunt mulţi alţi sfinţi pe care nu îi ştim, care sunt cu Domnul şi cu îngerii Săi, în "norul de martori".
Deci, la drept vorbind, noi nu ştim despre cineva în trup dacă va fi ori nu sfânt, deoarece ar putea cădea după aceea oricând şi chiar în anticamera morţii. Putem spune că, după câte ştim, duce o viaţă sfântă (adică: o viaţă curată), mai putem cunoaşte după roade că cineva este angajat pe drumul sfinţeniei, pe suişul spiritual, care este oricând reversibil. Mai spunem, mai mult din curtoazie, cuiva că este sfânt fiindcă aşa ne-am aştepta să fie, judecând după rangul eminent pe care îl ocupă în Biserică. Dar asta nu înseamnă că toţi aceia se vor mântui, adică vor intra în rândul sfinţilor.

"Ajutati pe sfinti cand sunt in nevoie. Fiti primitori de oaspeti." (Rom.12:13)

Asistenţi ai Împăratului Cristos, sfinţii desfăşoară planuri împreună cu El. Un păcătos alungat, poate, de ai lui, se roagă şi cere intervenţie de la cutare sfânt. Nu înseamnă că păduchiosul este el însuşi sfânt, ci înseamnă că eu, găzduindu-l, cooperez cu Biserica nevăzută unde Preotul Cristos este în Sfânta Sfintelor şi mijloceşte, iar sfinţii Săi sunt la strană şi Îl laudă, în pridvor la deschis porţile, ori la cancelarie scriind în catastifele cereşti. Domnul a spus că, dacă îi ajutăm pe cei slabi, pe El îl ajutăm. Nu a spus că cei slabi sunt El Însuşi. Ajutându-i pe aceştia, satisfacem o nevoie a lui Cristos şi a sfinţilor, care operează cel mai adesea prin oameni.

"In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui..." (Efes.1:4)

Este posibil ca acest pasaj (coroborat cu multe altele) să însemne că acea chemare la sfinţenie, deşi, aşa cum am spus, este universală, să se facă cu mai mare intensitate în unele cazuri, aşa cum a fost chiar cazul lui Pavel. Fariseu şi omorâtor de creştini, el a avut o întâlnire cu Domnul la modul cel mai propriu, pe câtă vreme El doar ne şopteşte, incomparabil mai discret, nouă. Dar nici chiar despre Petru sau despre Pavel nu putem spune că ar fi primit sfinţenie încă din timpul vieţii. Tot întâlnire cu Dumnezeu personal a avut şi Iuda, ba chiar vreo trei ani şi mai bine: şi la ce i-a folosit ? Deci, faptul că "suntem aleşi la sfinţenie din preeternitate" nu înseamnă că în mod sigur vom fi sfinţi, fiindcă ar înseamna să nu mai fim liberi, ci să beneficiem de sfinţenie la comandă divină.

"Curvia sau orice alt fel de necuratie, sau lacomia de avere nici sa nu fie pomenite intre voi, asa cum se cuvine unor sfinti." (Efes.5:3)

Sfinţii sunt oameni care, în timp de erau în trup, sau cel puţin în ultima parte a vieţii în trup, au urât păcatul şi nu au practicat fapte de necurăţie.

"Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra." (1Pet.1:15)

Îndemn la o viaţă sfântă (curată).

"Caci este scris: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant"." (1Pet.1:16)

Arată posibilitatea, deplina accesibilitate a asemănării cu Dumnezeu prin sfinţenie. Sfinţenia lui Dumnezeu este absolută, iar sfinţenia oamenilor este relativă, dobândită.