[Mihailc]

În prealabil postat de MihaiG

Să înţeleg din postarea de mai sus că sunteţi, în aceeaşi măsură, şi împotriva tendinţei unor ortodocşi de a se agăţa, la tot pasul, de litera canoanelor BO ?

Pentru că n-am observat această postare la timp, o să fac acum câteva precizări chiar dacă subiectul s-a răcit întrucâtva. O să răspund și celor care au comentat ulterior presupusul meu liberalism, întrucât sesizez că există un defect de interpretare, din câte văd, transconfesional, ce vede fiecare critică a unei extreme o poziție ce încearcă să susțină cealaltă extremă.
Eu nu-mi fac din credință o trambulină către o gândire originală și caut să mă țin aproape de ceea ce înseamnă Biserica în toate dimensiunile ei. Celor care n-au observat până acum nuanțele postărilor mele, dar s-au grăbit să mă eticheteze în fel și chip, le spun că nu fac altceva decât să lupt împotriva mentalității de sectă care încearcă să restrângă adevărul infinit în cadrele strâmte ale unei gândiri captive într-o închisoare ideologică.

Numesc ideologie un sistem de gândire închis în el însuși, care propune soluții rigide și unilaterale la toate problemele realului, având pretenția că e singurul mod de a înțelege corect adevărul legat de existență și toate manifestările ei. Plec de la constatarea că Biserica n-a gândit niciodată ideologic, deși de-a lungul timpului au existat nenumărate tendințe de decupare a unor aspecte din bogăția ei inepuizabilă, prezentate apoi ca niște propuneri teoretice exclusiviste absolutizate în litera lor, transformând credința și limbajul ei în simple jocuri ale intelectului înfometat de o raționalitate autosuficientă. De aici și nevoia multora de a înțelege creștinismul ca un sistem filozofic ce trebuie neapărat să răspundă la toate întrebările formulate cu privire la orice. Un bun exemplu este întrebarea: ce părere are creștinismul despre dinozauri, sau despre cutare aporie logică din prezentarea mozaică a cosmogenezei sau antropogenezei etc.
Alte exemple de ideologizare a credinței sunt multiplele forme de corectitudine religioasă cum ar fi de pildă inventarea unor criterii arbitrare de verificare a ortodoxiei cuiva: o atitudine idolatră față de sfinți, adeziunea necritică la mitologia antimasonică, atașamentul fanatic față forme încremenite de exprimare a evlaviei și multe altele, printre ele și conformismul mecanic la canoane și investirea acestora cu un prestigiu infailibil.
Ideologia catolică, a cărei reprezentat tipic este Mihnea Dragomir, are corectitudine religioasă exprimată prin înghesuirea realității în labirintul doctrinei catolice înțeleasă totuși la nivelul unui fanatism idealizant, exprimat în tâmplăria lexicală specific vaticaneză. Desigur, există corectitudini religioase vetero, medio sau neoprotestante cu excesele lor ideologizante binecunoscute, așa cum există și corectitudini antireligioase inspirate din ideologii seculare.

Deşi recunosc că aveţi, într-o oarecare măsură, dreptate, vă atrag atenţia asupra unui fapt fundamental, pe care adeseori îl uităm: religia creştină nu este una elitistă.

În primul rând creștinismul nu e o religie și am explicat altădată de ce. Cu siguranță nu e nici ezoteric sau elitist, fiind sobornicesc și accesibil tuturor palierelor de înțelegere, cu precizarea că nu-i nici o credință care să se limiteze la un singur limbaj pastoral.

Ea se adresează în aceeaşi măsură omului needucat, simplu, pentru care "cultivarea ascetică a propriului discernământ" sunt nişte vorbe goale.

Admit că vorbele riscă adeseori să eșueze în retorică, însă realitățile la care trimit pot fi plinite în practică, chiar și fără o însoțire conceptuală riguroasă.

Închei observând că sintagma "teamă, posibil patologică" e o înţepătură care nu aduce nimic constructiv în discuţie.

Nu neapărat, angoasa nesiguranței are multe prelungiri în patologie.