[antiecumenism]

Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la „rugăciunile în comun” se cuvine cu cuviinţă a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, acei „creştini catolici” care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor „rugăciuni”, „fraţii” catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul ortodox? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe „fraţi”? Ce interese se află în spatele acestor mascarade „bisericeşti”? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a crede în ecumenismul creştin – noua religie în Împărăţia lui Antihrist?
Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Cuviosul Serafim Rose spune că „omul modern [a creat] un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cît mai fidel după tiparul noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una dintre intenţiile primordiale ale gîndirii moderne a fost aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu. Aşadar oamenii şi-au schimbat nu doar gîndirea despre Dumnezeu, ei au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi, născînd un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de creştini.” Acest nou „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele, canoanele, rînduielile Bisericii lui Hristos.
Unui astfel de anti-dumnezeu i se închină astăzi omenirea, în numele lui se organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mîntuirea creştinii şi doresc pacea păgînii. El va dărui unitatea tuturor „religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii „bisericilor”, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii şi toate popoarele. „Vine timpul, şi nu e departe – prooroceşte Sfîntul Lavrentie al Cernigovului – cînd foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile bisericilor cît şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Cînd se vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat”.
Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela. (Matei 24:5) Privitor la cele de mai sus Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) arată: „Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM.”
Sfîntul Dorotei învaţă: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decît numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sfîntul Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.
Ce vor trebui să facă ortodocşii atunci cînd îşi vor vedea mai-marii în comuniune cu ereticii? Ortodocşii sunt obligaţi să se depărteze de aceştia şi să mărturisească dreapta credinţă, deoarece un episcop – chiar de ar fi patriarh ori papă – a încetat de a mai fi episcop din momentul în care a încetat a mai fi ortodox.
Aşadar, credincioşii trebuie să aibă curajul de a nu urma gloata, aşa cum l-au urmat latinii pe papă în căderea sa. Dintre ortodocşi, numai cei dreptcredincioşi vor continua lucrarea Sfîntului Duh, vor purta neruptă Tradiţia Ortodoxiei.
Adevăraţii preoţi vor fi cei ce vor trăi, gîndi şi învăţa aşa cum Sfinţii Părinţi ar fi făcut-o. Totdeauna Hristos Dumnezeu va rîndui prin puţinii Săi aleşi ducerea mai departe a Crucii.
Atunci vom vedea cum Biserica universală nu va sta în cei mulţi, ci dimpotrivă, „turma cea mică” va alcătui desăvîrşit deplinătatea Tainelor, Trupul Bisericii. Acea unitate ce va exista între binecredincioşi va fi adevărata unire ecumenică, cel mai dumnezeiesc mod de a fi: împreună-pătimire pentru dreapta credinţă şi cuminecarea din acelaşi Trup şi Sînge al lui Hristos, comuniunea în Duhul cel Sfînt. Atunci lămurit vom vedea cum Sfînta Predanie Ortodoxă leagă pentru vecie Biserica luptătoare cu Biserica primelor veacuri, cu Biserica biruitoare din ceruri. Aşa se va păstra adevărata Biserică nevătămată. “