[tot-Laurentiu]

http://www.basilica.ro/ro/stiri/20_d...enie_boca.html

Despre părintele Arsenie Boca, atât de preţuit în părţile Ardealului şi nu numai, sunt foarte multe de spus. În puţinele rânduri pe care le avem acum la dispoziţie, nu vom face altceva decât să răspundem la o întrebare: de ce l-a urmărit Securitatea pe părintele Arsenie? şi să aducem în atenţia cititorului câteva fragmente din dosarele poliţiei politice care pot ajuta la conturarea efigiei marelui duhovnic, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc astăzi 20 de ani.

Primul lucru care trebuie precizat este faptul că părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităţilor încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă şi oameni potenţial periculoşi pentru ordinea de stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept ţintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum şi în ce fel acest călugăr poate avea influenţă asupra oamenilor. Printre miile de pelerini la Sâmbăta s-au numărat şi tineri simpatizanţi ai Mişcării Legionare, care au căutat sfat la vestitul duhovnic. La semnalele date de informatorii din preajma mănăstirii, pretinsele legături ale părintelui cu Mişcarea Legionară au fost verificate, dovedindu-se lipsa lor de fundament. În schimb, bănuiala a rămas consemnată în dosarele Siguranţei, care vor fi preluate mai târziu de Securitatea comunistă.

În vara anului 1945, părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată. Totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăţa Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război şi la dezastrul ţării. Printre cei „vinovaţi“ a fost considerat şi părintele Boca, care, în acea perioadă, desfăşura o amplă campanie catehetică, menită să-i pregătească pe monahi şi credincioşi să facă faţă tăvălugului comunist. Anchetatorii, care nu dobândiseră încă năravurile Securităţii, şi-au dat repede seama de eroare, iar părintele a fost eliberat, întorcându-se la Mănăstirea Brâncoveanu.

Aceasta a intrat însă curând în centrul luptei dintre forţele anticomuniste din munţi şi trupele de Securitate. Căutat de cei din rezistenţă şi urmărit permanent de agenţii regimului, părintele Arsenie a urmat în toţi aceşti ani o cale ale cărei ecouri reverberează în textele pe care le vom oferi mai jos. Suspiciunile au ajuns atât de mari, încât în anul 1948 părintele este din nou arestat şi anchetat şi din nou nu i se găseşte vreo vină.

Eliberat, părintele Arsenie nu se mai duce la mănăstirea sa de metanie, unde frământările erau prea mari, ci primeşte stăreţia unei foste mănăstiri greco-catolice, Prislopul, de care îşi va lega definitiv numele.

Aici, la Prislop, Arsenie Boca încearcă să constituie o comunitate monastică model. În scurt timp, mii de oameni se îndreaptă spre mica mănăstire, aducând mari bătăi de cap securiştilor din raionul Haţeg, care se trezesc cu năpasta pe cap (din punctul lor de vedere). Nenumărate ordine de la centru cer acestor securişti de provincie să stabilească activitatea „ostilă“ regimului care se desfăşura la Mănăstirea Prislop. În mod zadarnic, deoarece nici o anchetă nu a reuşit să găsească ceva compromiţător. Cum oamenii veneau în număr tot mai mare la mănăstire, „centrul“ a găsit în cele din urmă soluţia trimiterii părintelui în colonie de muncă (la Canal), pentru reeducare, în perioada ianuarie 1951-aprilie 1952.

Această detenţie nu a făcut decât să mărească faima părintelui în rândul credincioşilor din regiunea Haţegului. Revenit la mănăstire, Arsenie Boca continuă programul său duhovnicesc, urmărit îndeaproape de securişti.

În 1955, Securitatea a crezut că l-a prins în sfârşit pe părintele Arsenie. În contextul frământărilor legate de arestările operate la Mănăstirea Vladimireşti, părintele este reţinut pentru a da mărturie că în acel loc s-au desfăşurat activităţi legionare şi că el însuşi este parte a unui vast plan al foştilor membri ai Gărzii de Fier, menit să submineze regimul comunist.

Cu toate eforturile depuse de agenţii regimului, părintele nu a putut fi găsit vinovat de ceva. Din nou, Securitatea era obligată să-l pună în libertate. Părintele revine la Prislop, însă pentru scurtă vreme, deoarece, în contextul acţiunilor premergătoare adoptării Decretului nr. 410/1959, Arsenie Boca este scos din mănăstire şi din monahism, ca un element „duşmănos“ regimului democrat-popular.

Din acel moment, părintele Arsenie nu a mai îmbrăcat niciodată haina monahală.

În anii care au urmat, până la sfârşitul vieţii lui, părintele a continuat să fie urmărit de agenţii Securităţii, în pofida faptului că şi aceştia deveniseră convinşi că apartenenţa la legiune a lui Boca este o glumă. Mai mult, părintele renunţase la însemnele exterioare ale monahismului (rasa, barba) şi se îmbrăca elegant, ca un om de lume, aşa cum erau indicaţiile regimului, care credea că, odată schimbată înfăţişarea exterioară, şi omul va deveni altul. Cine l-a privit însă cu atenţie pe părinte a văzut în el acelaşi călugăr plin de trăire duhovnicească şi de putere în cuvânt. De aceea, oriunde l-au purtat paşii, până la trecerea la cele veşnice, o mulţime tăcută l-a urmat, în căutare de ajutor duhovnicesc.