[tot-Laurentiu]

De fapt, această urmărire absurdă de aproape cinci decenii nu a avut decât o singură raţiune: Arsenie Boca a fost o persoană carismatică, capabilă să atragă mulţimile de credincioşi. Autoritatea puternică, capacitatea de convingere erau elemente de potenţial pericol, chiar dacă niciodată părintele nu a făcut ceva dubios. Prin urmare, părintele Arsenie a fost scos din mănăstire şi ţinut sub supraveghere pentru un „posibil“ care nu s-a întâmplat niciodată şi pentru a împiedica pe oameni să se apropie de o persoană care le vorbea atât de convingător despre Hristos.


În dosarul său, printre multele hârtii fără valoare, există şi câteva mărturii frumoase despre părinte, cu atât mai revelatoare cu cât sunt date de oameni aflaţi sub anchetă sau informatori. Una din ele datează din 1964 şi aparţine informatorului „Iulian Nicoară“, care spune despre părintele Boca următoarele: „Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.

A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică fiind puţin rezistentă - el a fost totdeauna slab, palid, anemic -, s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el (…). Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta“.

O altă mărturie frumoasă aparţine lui Nichifor Crainic, fiind dată cu ocazia anchetei din 1955: părintele Arsenie Boca „este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti (…). În scurtă vreme, Mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic“.


Mai târziu, în lume, Arsenie Boca era adesea ispitit să vorbească despre politică, Biserică şi comunism. Răspunsurile au fost, de fiecare dată, cum nu s-au aşteptat informatorii. Astfel, în 1967, Boca răspundea informatorului „Rafael“: „Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie, când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus: daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“.

Mai multe lucruri a spus părintele în dialogul cu „Vicol Tatiana“, din 1976: „Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şi vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii.

Eu (informatoarea) am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă.

Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D-zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (…). Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc, la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma. (…) Dumnezeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-L avem în suflet“.



Aceste scurte mărturii se adaugă sutelor, poate miilor de amintiri despre părintele Boca, culese şi publicate după 1990, alături de diverse însemnări personale, predici, cuvântări scrise de părinte sau consemnate de alţii. Numărul extrem de ridicat al acestor volume dovedeşte impactul profund pe care personalitatea părintelui a avut-o asupra a mii de oameni. Din păcate, dintr-un anumit punct de vedere, aceste ediţii sunt mai mult acţiuni de pioasă restituire şi de iniţiere duhovnicească. Lipseşte încă o „ediţie critică“, realizată pe baze ştiinţifice, a însemnărilor părintelui sau a mărturiilor despre el, care să ajute la înţelegerea mai completă a unui duhovnic de excepţie şi a unui teolog valoros. Cine doreşte să scrie o biografie serioasă a lui Arsenie Boca sau să analizeze concepţiile sale spirituale şi teologice cu siguranţă va avea mult de muncă. Iar, după 20 de ani de la trecerea părintelui la cele veşnice, acest lucru se impune cu necesitate.