Buna,
Ma aflu aici in speranta ca voi gasi niste solutii sau raspunsuri la o problema de minte si suflet.
Tatal meu, in varsta de 65 de ani sufera de depresie bipolara, cel putin asa a fost diagnosticat la psihoterapeut. Boala a inceput sa devina evidenta inca de acum 20 de ani, deci in jurul varstei de 40 si. Tratamentul...sincer, nu mai stiu cu ce pastile, nu a fost unul de succes deoarece in tranzitia de la faza de melancolie catre cea de psihoza, medicamentele din faza de melancolie aveau un efect pe termen lung care ii accentuau starea de nervozitate din faza de psihoza fiind in stare de acte de violenta, fara a le constientiza si atunci mama mea a incetat aceasta medicatie, temandu-se pe buna dreptate pentru viata ei, mizand mai mult pe suplimentele naturale, si vitamine ceea ce l-au tinut intr-o stare undeva intre, chiar buna, o perioada. Din pacate, orice decizie sociala de mare anvergura care necesita cheltuire de bani in special si care nu se finalizeaza intr-un fel satisfacator are menirea de a-l demola complet, in prezent aflandu-se intr-o stare in care nu s-a mai aflat pana acum. Refuza tratament, mersul la medic, nu mai iese afara din casa, nu are incredere in nimeni, nici in sine, nici in biserica, refuza chiar alimentatia, a slabit extraordianar de mult, el fiind de fel constitutie nu prea robusta si cel mai grav, are diferite obsesii, cum ar fi nerecunoasterea unor lucruri din casa si inventia unora care nu exista, frici inexplicabile, aparent pare ok, insa nu e asa. S-a mai confruntat cineva cu vreo situatie asemanatoare? Ce e de facut? De mentionat ca mama mea este o femeie credincioasa si are multa credinta de vindecare prin aceasta cale, prin biserica. Totusi, se pare ca in ultima vreme e si ea depasita de situatie si nu stim ce metoda sa mai folosim pentru a-l tine totusi pe linia de plutire. Ne rugam pentru el, insa nu pare suficient, suntem disperate.
(