-continuare-

De asemenea, cuvintele poarta mostenirile persoanei care le emite, sunt pecetea launtrului spiritual, mental, intelectual al omului , sunt glasul interioritatii ce izvoraste din inima si exprima nivelul de moralitate si de educatie al persoanei. "Ce este cuvantul, orice cuvant? se intreba Lucian Blaga. Nimic decat o rana a tacerii". Se poate vorbi, tacand, spun Parintii. In felul acesta nu vom mai rani pe nimeni. Daca e sa vorbim, totusi, sa vorbim frumos unii cu altii sau mai bine sa tacem. In tacere vom auzi glasul lui Dumnezeu si nu vom mai rani pe nimeni si nici tacerea celorlalti...

Cuvantul poate fi moale, lin sau mangaietor; poate fi ofensiv, contondent sau tocit si plat; poate fi si ziditor sau poate sa darame; poate fi leac sau otrava; poate fi o cale sau o fundatura; poate sa insufleteasca sau poate sa ucida. Cuvintele sunt precum sunt oamenii: dadator de viata, de lumina sau ucigator de frati...

Biblia este o carte sfanta, Evanghelia lui Hristos este sublima! In ele ne intalnim cu o Persoana care ne vorbeste: Dumnezeu-Cuvantul. Citind Scripturile auzim cuvintele Cuvantului si ne minunam cat de sfinte sunt invataturile, cat de inalte, cat de adevarate si cat de drepte...sunt ele si este El - Cuvantul Adevarului!

In felul acesta putem spune ca, intr-o buna masura, cuvintele nu numai ca arata si evoca persoana, ci evidentiaza si modul sau de a fi.

Deci "a vorbi" il arata si pe "a fi". Verbalizarea este, de fapt, o personalizare. Modul de vorbire, felul cum te exprimi sugereaza un mod de a fi al persoanei. Un limbaj degradat evoca un individ degradat, iar un limbaj elevat si modul distins in atitudine si purtarea corecta evidentiaza o persoana cu inalte calitati morale. Finetea cuvantului, delicatetea limbajului, rafinamentul comportamentului vorbesc de la sine despre nobletea unui suflet, despre valoarea acelei persoane.

De asemenea si faptele devin lucrari ale cuvintelor, extensiuni actionale si prelungiri concrete ale lor. "Fii atent cum vorbesti, cuvintele atrag faptele!", zicea poetul N.Stanescu.

Cuvantul iubesc poarta in el trairea si faptul de a iubi. El indeamna la fapte de iubire. Deci si cuvantul este fapta, este "faptul de a vorbi", dupa cum se exprima marele poet.
Revenind la "matale", la acest "tu", cu ingaduinta dumneavoastra, as dori sa mai spun cateva cuvinte.
Desigur ca, in sanul familiei, intre soti, intre frati, intre rude, acest tu este familiar si firesc oricui si nu avem o problema cu el. Dimpotriva, poate sa exprime apropiere, intimitate si caldura.

Cu totul diferit este acest TU cand se rosteste in discutiile cu strainii, cu persoane necunoscute pe care le intalnim pentru prima data. De exemplu unei doamne nu poti sa-i spui tu, nici unui domn, de asemenea, nici profesoarei sau profesorului, chiar daca sunt mai tineri decat tine. Nici sefului tau, nici unui batran si nici preotului, desigur sau altor persoane cu autoritate din ierarhia sociala.

Pe langa substitutele lui dumneavoastra, bineinteles ca au aparut si alte fantome ale cuvantului. Cum ar fi pentru doamna, de exemplu cuvintele: cucoana si duduie, sau bai, tanti, iar pentru cuvantul: domn, se foloseste arhi-cunoscutul: nene sau bai, nene.

La preoti, daca sunt mai tinerei unii ii zic, cu diminutiv: parintele, iar altii, nu prea dusi pe la biserica ii numesc: popi.

Desigur, un binecredincios se va adresa unui preot , indiferent de varsta, cu apelativul: parinte sau preacucernice parinte...daca are smerenie, dragoste si bunacuviinta. Altminteri, nu!

Toate aceste formule ireverentioase de mai sus, decurg din lipsa de bun simt si proasta crestere acumulate in cei 7+7+7 ani de acasa ori de pe strada...

In alta ordine de idei, daca veti auzi o fraza de genul: "Dumneavoastra" sunteti un om deosebit, dar sa stii ca si "mata" ai defecte, asa ca... si "tu" esti un om pacatos...ce poti sa mai zici?

Asa este, cum spuneti dumneavoastra! Asa ca... tu si matale si dumneavoastra tot una e... pentru unii fara pretentii si mai otova, iar pentru oamenii educati e altfel, stiu ei..."

Pr. Alin-Cristian Preotu