View Single Post
  #2  
Vechi 06.06.2012, 10:45:36
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sad story Vezi mesajul
Vechiul Testament ne prezinta poporul israel ca fiind poporul ales de Dumnezeu, insa, intrebarea se pune: Israelul este si astazi poporul ales al lui Dumnezeu?
Nu. Noi credem că Poporul lui Dumnezeu, începând cu vremea Noului Testament este Biserica. Păstrătoarea autentică a credinței în Dumnezeu, dumnezeul cel viu lui Abraham, Isac și Iacob este Biserica Catolică, condusă de urmașul lui Petru și de urmașii celorlalți apostoli în comuniune cu el. Biserica pelerină pe acest pământ are misiunea de a-i conduce pe toți fii ei, care azi provin din toate națiunile lumii, spre Țara Făgăduită. În acest sens, noi suntem evreii de azi, cei cu care a încheiat Domnul legământ.

Pe de altă parte, cei care se numesc, astăzi, evrei, în care vedem, deocamdată, pe urmașii fariseilor și cărturarilor, continuă să fie mult iubiți de Dumnzeu, Care îi așteaptă să se întoarcă la El. Mare ospăț va fi atunci, mare bucurie în Cer și pe pământ!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote