Sa-ti spun din proprie experienta,aveam vre-o 17 ani si m-am indragostit de cineva,dar rau de tot,nu mai stiam ce-i cu mine,cand priveam acea persoana in ochi ma topeam,efectiv,parca sufletul si trupul nu-mi mai apartineau.Nu stiam ce sa fac,eram speriata si debusolata,nu ma mai simteam eu insami,si luptam,luptam mult sa ma-mpotrivesc acestor simtiri care ma acaparau din ce in ce mai mult,capatand forme si sensuri tot mai diverse.Luptam pentru ca relatia aceasta nu putea fi tocmai accesibila,nu era permisa statutului meu.
Mi se parea cea mai crancena lupta,cu mine si exteriorul,fiindca aceasta-mi acapara si atentia,imi perturba activitatea si nu in ultimul rand imi punea la incercare credinta in Dumnezeu.Astfel,luptam enorm de mult,cu detasarea de aceste sentimente si simultan cu dorinta si dulceata ei ispititoare care tindea sa ma traga indarat.
Eram un copil,dar unul constient de ceea ce trebuia sa fac,de indatoririle atribuite vremii aceleia.Tin minte ca ma rugam mult pentru izbavire,uneori ma intrebam oare ce are Dumnezeu in plan cu mine,in aceasta priviinta?!!Si iarasi ma rugam,cu lacrimi siroaie,siroaie...dar Dumnezeu ma lasa,ma-ncerca si ma lasa sa mai zac in propriul zbucium.Mergeam la manastire si inainte utrenie,la miezul noptii,ceream la o maicuta cheile de la biserica si intram acolo,erau luminile stinse,doar doua luminiti de la iconostase mai palpaiau un strop de lumina.Nu-mi era frica,totul era tacut si in acelasi timp fremata de mireasma de sfintenie.Plangeam si faceam rugaciuni,faceam canon pentru izbavire si ma rugam.Parca nu oboseam niciodata,dorinta de izbavire era prioritatea mea,era mai puternica decat propria-mi energie.Faceam in nestire metanii si inchinaciuni...dar tot asuprita de patima si simtire eram.Nu mai stiam ce sa fac.Sa nu intelegeti ca aceasta situatie potrivnica devenise pentru mine ca o psihoza,nicidecum,insa stiam ca trebuie sa lupt cu ea cu toate armele spirituale pe care le cunosteam,fiindca nu reprezenta pentru mine,si la modul etic,o cale demna de luata in consideratie.
Cand mai mergeam pe la manastire,stateam cu o maicuta in chilie,prietena,de altfel,iar ea avea soba in chilie,si focul era aprins.Tin minte ca la un moment dat mi se facuse atat de dor de persoana care-mi acaparase sufletul,incat ma durea pe dinauntru,si singura fiind in acea chilie,m-am dus la soba si-am deschis portita.Era foarte mult jar care trosnea aprins,emanand atata fierbinteala.Mi se parea ca acea fierbinteala nu e nimic pe langa ceea ce simteam eu,si-am indraznit sa intind mana deasupra jarului sa simt durere,dar durere fizica,sa simt ea ma asupreste,si nu cea sufleteasca,ca o purificare...
Dar,in zadar!simteam ca rugaciunile se epuizeaza,insa nu disperam,stiam ca Dumnezeu imi vede neputinta si nevrednicia,stiam ca in Intelepciunea Lui stie mai bine decat mine de ceea ce aveam nevoie cu adevarat,chiar daca uneori simtem ca nu mai pot,n-am incetat a lupta....imi era si foarte greu,fiindca persoana respectiva insista sa ma acapareze.
Scartaiau podelele de pe holurile chiliei manastirii,cand la 12 noaptea eu faceam canon pentru izbavire si iarasi izbavire.
Apoi,intr-o zi,pe cand ma aflam in orasul meu,trebuia sa ma duc sa ma-ntalnesc cu acea persoana,ma simteam foarte atrasa de ea,ma-necam in adoratia aceasta trecatoare,imi vibra fiecare celula din fiinta mea pamanteana,si fiecare acelasi motiv imi semnala,iubirea.M-am intalnit cu-acea persoana,m-am contopit in bratele ei,in suflarea ce i-o simteam,si ca un foc ce piere inpropria-i intensitate...dupa o zi,doua sau trei am simtit ca revin la viata,la viata care-mi era permisa sa o traiesc in liniste.Dupa cateva zile am simtit ca ma vindec,asa in mod misterios,ca si cum acea simtire mi se luase cu mana de pe suflet.N-am sa stiu niciodata ce factori mi-au determinat aceasta izbavire,insa stiu ca nu unii de natura rationala si eplicabile.Pentru ca aceasta raceala,brusca,de altfel,nu a parcurs acel traseu al gandurilor si analizelor practice a relatiei,sau poate ca in subconstient si acestea au contribuit.Insa,cu siguranta rugaciunile si nadejdea mea schiopatanda,dar continua a facut posibila aceasta,pentru mine,mare realizare.Realizare,care,de altfel,mi-a influientat viata intr-un mod pozitiv.
Acuma,depinde,de la caz la caz,depinde de trasaturile relatiei de care se doreste a scapa,sau a se vindeca,depinde de vointa Lui Dumnezeu,si ceea ce ne este noua de folos sa intampinam in viata.Fiindca,cu certitudine,uneori nu tot dceea ce ne dorim,chiar si cu ardoare,ne este neaparat si de folos,dar niciodata nu strica sa trecem si prin "botezul de foc al durerii".
|