Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Adică vrei să spui că înainte de cădere omul era trihotomic, iar după cădere s-a transformat în dihotomic? Prin mântuire el redevine trihotomic?
Îmi cer scuze, dar nu înțeleg expresia”trei secțiuni distincte”; nici Sfânta Treime nu are ”trei secțiuni distincte”. Fiul nimic nu face de la El, ci de la Tatăl, dar numai prin Duhul Sfânt(fără distincție):
28. Deci le-a zis Iisus: "Cand Il veti fi inaltat pe Fiul Omului, atunci veti cunoaste ca Eu sunt, si ca nimic nu fac de la Mine Insumi, ci precum Tatal M'a invatat, asa vorbesc. (IN 8:28)
|
Daca veti reciti mai atent postarea mea, veti observa ca n-am intentionat sa sugerez asa ceva.
Preopinentul meu si-a exprimat parerea ca omul e trihotomic, trup-suflet-duh, si ca asta ar corespunde cu Sfanta Treime ca structura (termen oricum impropriu, insa dansul a folosit unul chiar si mai inadecvat: „Trinitatea este formata din...”).
Pornind de la aceasta observatie personala a dansului, in postarea mea am incercat sa surprind 3 aspecte:
1. Omul e o fiinta dihotomica, nu trihotomica, adica e creat din trup si suflet, sau materie si nematerie, doi termeni foarte distincti.
2. Latura nemateriala creata din suflarea Creatorului, si careia ii spunem suflet, are in adancul ei cel mai profund ceea ce se cheama duhul omului.
De aceea, spunem ca omul dihotomic (trup+suflet) are o constitutie pnevmato-psiho-somatica, adica duh-suflet-trup.
Dar asta nu inseamna trihotomie.
Etimologic, termenii dihotomie si trihotomie sunt de origine greceasca, avand ca numitor comun verbul temnein= a taia, a sectiona, a face o incizie pt. a separa in parti. Cu precizarea ca acest verb, temnein, se refera la faptul ca partile separate, sunt distincte, nu pot fi confundate ( are non-overlapping).
Asa incat, in conceptia ortodoxa nu vorbim de trihotomie cand spunem constitutie duh-suflet-trup, fiindca duhul nu e altceva decat sufletul, nu e ceva distinct, ci e partea lui cea mai profunda si subtila, prin care ne putem relationa cu Duhul Sfant.
Trihotomie ar fi daca omul ar fi creat din 3 parti distincte fiecare, insa e alcatuit doar din doua: țărână si suflare de la Dumnezeu.
3. Inteleg ca confuzia dvs. vine probabil din faptul ca am mentionat si despre cele 3 puteri (facultati) ale sufletului: ratiune, simtire, vointa, care inainte de caderea in pacat se miscau ca o triada unitara, dupa modelul Sf. Treimi.
A nu se confunda aceasta triada a facultatilor sufletesti cu termenul trihotomie!
Dupa caderea in starea thanatos, omul ramane tot dihotomic, adica trup+suflet, cu specificarea ca, pentru a supravietui in aceasta stare de despartire de Dumnezeu si pt. a nu se invesnici in rau, asa cum s-a intamplat cu ingerii razvratiti, Dumnezeu i-a modificat omului constitutia somatica, trupeasca, adaugandu-i ceea ce se numeste metaforic „vesmintele de piele”, pe care toti le-am mostenit.
„Vesmintele de piele” nu semnifica altceva decat transmutatia postedenica a omului de la vietuirea in har, la viata biologica intr-o lume supusa degradarii si stricaciunii.
Dandu-i omului acele vesminte de piele (denumire metaforica pt. mutarea la nivelul instinctual, biologic), Dumnezeu l-a adaptat pe om noii stari pt. a nu merge din rau in mai rau la infinit, pt. a nu se demoniza, asa cum s-a intamplat cu Lucifer, ci odata cu „degradarea si expirarea vesmintelor de piele”, oricat de rau ar ajunge un om, odata cu moartea trupului, el nu mai poate savarsi raul.
La nivelul sufletului, odata cu ruptura de Dumnezeu si vietuirea in afara harului si pe masura ce omul se tot indeparteaza de Dumnezeu, gandurile ii sunt tot mai imprastiate, risipite si fragmentate, simturile, intr-un permanent conflict cu vointa, intr-un cuvant, triada ratiune/simtire/vointa s-a fragmentat, s-a atomizat, iar omul resimte schizoidia aceasta pe toate planurile in viata proprie.
Omul cazut e tot dihotomic (trup+suflet), insa launtric, sufletul ii e imprastiat, risipit, coplesit de haos si devalmasie, asa cum se intampla si in natura cand se strica armonia.
Singura solutie o aduce Hristos prin aducerea la unison a tuturor puterilor sufletesti si armonizarea lor cu echivalentul lor divin dupa al carui arhetip (design) au fost create:
1. facultatea rationala, gandurile omului Hristos nu au fost niciodata in disonanta cu gandirea Tatalui si a Duhului Sfant
2. facultatea simtitoare (sau poftitoare, dupa cum o numesc sfintii parinti) trairile si dorintele inimii, la fel
3. vointa, faptuirea si punerea in act n-au fost niciodata in afara voii Tatalui si Duhului Sfant.