Citat:
În prealabil postat de sad story
sunt si boli provocate de duhuri necurate (cum ar fi crizele epileptice), acestea in ce masura ne pricinuiesc folos? sau nu?
|
Bolile grve, indiferent de imprejurarile prin care au ajuns sa se manifeste, am constatat ca nu sunt neaparat (doar) lectii pentru cel bolnav, ci mai ales pentru cei din jur. De obicei, atunci cand se imbolnaveste un copil, parintii sufera cel mai mult, iar mama duce greul suferintei, induplecand prin rugaciunile si lacrimile ei catre Preasfanta Fecioara, mila lui Dumnezeu si a Mantuitorului Hristos, iar copilul isi recapata miraculos sanatatea.
Multi alearga la Sf. Maslu, dar fara credinta, putem merge la 100 de Sf Masluri, ca nici un folos nu vom avea. Ca sa nu mai spun ca nu putem pune pe acelasi plan un Sf. Maslu de la o biserica de mir, facut "pe banda" de un singur preot ( uneori si fara dascal), in fiecare miercuri si vineri, cu un Sf Maslu de la manastire, la miezul noptii, unde cel putin 7 monahi induhovniciti se roaga in acel fel anume, incat nu poti sa nu iti recunosti starea de pacatosenie in care te afli, nu poti sa nu te smeresti cu toata fiinta ta si sa nu te rogi cu lacrimi pentru cel cazut in boala.
Parintele Cleopa avea o vorba: "Ca sa se mantuiasca, omul trebuie sa-si ridice doua ziduri in lungul cararii lui: pe de o parte teama de moarte, iar pe de alta teama de Dumnezeu. Teama de moarte fiindca perspectiva ei trebuie sa ne aminteasca ca vom sfarsi intr-o zi si vom da socoteala, iar teama de Dumnezeu fiindca El ne-a creat si El ne va judeca pentru tot ce am facut rau, sau n-am vrut sa facem bine, desi am fi putut."
De obicei boala ne este data noua sau celor dragi ca o pedeapsa pentru pacatele noastre, astfel ca suferinta sa ne curate sufletele incarcate de spurcaciuni de tot felul. Dar Adevarul doar Dumnezeu il cunoaste. E adevarat ca toti suntem pacatosi, dar cand vad sau aud de cate un monah batran care s-a nevoit toata viata in adanca rugaciune, ca sufera cumplit de cate o boala grea si astfel bietului om ii este incercata rabdarea pana la o limita pe care oricine altcineva n-ar suporta-o si ar cadea intr-o deznadejde ingrozitoare, atunci imi pun problema adevaratului talant pentru care am fost trimisi sa-l inmultim si n-am fost in stare, drept pentru care trebuie sa ne ostenim pana in ultima clipa a vietii sa platim creditul pe care I L-am cerut lui Dumnezeu, iar El ni l-a incredintat. E ca si cum ai spune: "Intinde-te cat ti-e plapuma." Daca vrei mai mult, Dumnezeu iti da, dar trebuie sa platesti PENTRU TOT. Iar aici putem vorbi si despre "creditul" pentru lumea care vine...