Citat:
În prealabil postat de ucenic
A, ca la spovedanie pot fi unii care spun detasat, parca amuzandu-se sau chiar laudandu-se: "Am facut si asta si asta...", aici avem de a face cu o marturisire rationala, adevarata dar superficiala.
|
Serios? De unde stii tu?
Poate ar trebui sa incerci sa vezi daca iti arde de glume in momentul ala.
Citat:
Pe cand marturisirea din inima, marturisirea profunda, a omului care doreste nu doar iertarea ci si schimbarea din adancul fiintei, aceea este facuta cu "pocainta". Si doar aceasta este primita, pentru ca are in
vedere nu marturisirea ca scop ci o viata noua, la picioarele lui Dumnezeu.
|
Si de unde stii ca fara un martor chiar este o pocainta din inima?
Crezi ca degeaba Sf. Scriptura recomanda existenta unui martor?
Dar uite ca voi ati desfiintat asta, in pofida Scripturii din care va place sa citati asa mult cand e vorba de teorie.
De unde stii ca in timp ce constiinta ta simuleaza o pocainta autentica in adancul subconstientului nu exista un colt in care cineva rade tinandu-se cu mana de burta: am facut-o, nimeni nu stie, pot sa o mai fac de cate ori vreau si sa "marturisesc" cu aceeasi "adanca" pocainta ca doar Dumnezeu ma iarta de 70 ori cate 7, nu?
Citat:
|
In concluzie: pocainta = gr.metanoia; ebr.shuwb, este o innoire a individului la nivelul mintii cel mai profund - (lb.greaca), sau la nivelul inimii, a launtrului lui - (ebraica), o schimbare radicala de la o viata pacatoasa la una din Dumnezeu.
|
Adevarat, dar atat timp cat tu esti si inculpat si judecator nu este indoiala ca vei iesi nevinovat in 99% din cazuri sau vei scapa cu o usoara chelfanela, afacere strict interna (eu gresesc, eu ma iert si Dumnezeu ma iarta si el la foc automat).
Daca n-am intristare, de ce as mai avea nevoie de pocainta, corect?