View Single Post
  #18  
Vechi 10.06.2012, 18:06:53
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit

Chiar astăzi, în Duminica Tuturor Sfinților, în cadrul Sfintei Liturghii s-a citit o pericopă evanghelică în care, între altele, Hristos Domnul ne vorbește și despre acest dar minunat pe care El ni l-a oferit: capacitatea și datoria sfântă de a-L mărturisi în relațiile cu semenii noștri, devenind astfel noi, nevrednicii, conlucrători cu Dumnezeu și contribuind la răspândirea Evangheliei în lume.
Pe forum, la rubrica "Biserica Ortodoxă Română", AntoniaP a înființat încă un topic foarte interesant pe tema mărturisirii credinței, invitându-ne la a ne întreba în mod sincer conștiința: oare noi, dacă ne-am afla într-o situație critică, dacă am fi constrânși să alegem între Hristos și viața aceasta, ce-am face?
Din mila Domnului, trăim într-o perioadă istorică favorabilă (deși tot ne plângem de secularism...), bucurându-ne de libertatea religioasă. Alți confrați de-ai noștri, creștini asemenea nouă, sunt persecutați în moduri strigătoare la cer, urmând mucenicia celor din Biserica primară. Mă refer la creștinii din unele state islamice, din China, din Coreea de Nord etc.
Să ne ajute Dumnezeu ca, încurajați de exemplul martirilor de ieri și de azi, să-L mărturisim cu dragoste, cu bucurie și curaj, deși chiar suntem nevrednici de o misiune atât de minunată - aceea de a le putea împărtăși celorlalți bucuria comuniunii cu Tatăl ceresc!

Doamne Iisuse, fii cu noi! Ajută-ne să-ți rămânem credincioși și să sporim neîncetat în dragostea sinceră, necondiționată față de Tine, Care ești Viața și Bucuria tinereții noastre!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca

Last edited by laurastifter; 10.06.2012 at 18:11:40.
Reply With Quote