Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează admiterea în ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2012-2013. Programul de studii pentru care Facultatea de Teologie organizează admitere este Teologie ortodoxă pastorală, după cum informează „Ziarul Lumina”.
Tinerii absolvenți de liceu din Timișoara, dar și ceilalți care vor să urmeze cursuri universitare de teologie se pot înscrie la Facultatea de Teologie a Universității de Vest Timișoara.
Potrivit hotărârii Biroului Senatului Universității de Vest Timișoara privind repartizarea cifrei de școlaritate la ciclul universitar de licență, specializarea Teologie ortodoxă pastorală beneficiază de 30 de locuri bugetate și 25 de locuri cu taxă. Pentru înscrierea la concursul de admitere, candidații vor completa o cerere de înscriere, la care se anexează două fotografii tip buletin de identitate și următoarele acte (care vor fi depuse într-un dosar plic): diploma de bacalaureat sau adeverință de liceu, foaia matricolă cu disciplinele studiate în liceu, certificat de naștere (copie legalizată), adeverință medicală tip (analize de sânge, plămâni, aviz psihiatric și dovada vaccinărilor), o scrisoare de intenție, certificatul de botez, o recomandare de la preotul paroh, acordul scris al arhiepiscopiei sau episcopiei căreia îi aparțin. La specializarea Teologie se susțin o probă eliminatorie de aptitudini muzicale și un interviu vocațional, notată cu admis/respins. În cazul promovării acestora, media de admitere este media de bacalaureat.
Calendarul admiterii este următorul: 11-24 iulie - înscriere admitere licență; 24 iulie - după ora 14:00 - afișarea rezultatelor preliminare; 25-26 iulie - depunerea și rezolvarea eventualelor contestații; 26 iulie - afișarea rezultatelor finale, după care urmează confirmarea locurilor, înmatriculare a studenților. În perioada 6-15 septembrie se va organiza a doua sesiune de admitere. Pentru informații suplimentare se poate accesa site-ul Facultății de Litere, Istorie și Teologie:
www.litere.uvt.ro. Înființarea Catedrei de teologie ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara este rezultatul convenției încheiate în Arhiepiscopia Timișoarei și Rectoratul Universității Timișoara nr. 2669, din 25 martie 1993, și are două secții: Teologie pastorală și Teologie didactică. Programele de studii teologice au demarat în anul 1993-1994 cu specializările Teologie pastorală și Teologie-Litere. În prezent, facultatea oferă studii de Teologie pastorală, pregătind preoți și cadre didactice pentru disciplina Religie ortodoxă.