În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Mai ramane intrebarea:

daca din mandrie ma opresc de la a-l ajuta pe un frate.

Daca am birui impreuna dorinta mea de desfranare si astfel am fi bine amandoi?

Si cu asta sper sa fi spus toate datele corecte.

Nu am dat multe date despre el, dar el are o situatie trista, atat sociala cat si sufleteasca.
M-as putea pune "in folosul lui", sa incerc sa dau tot ce pot pentru zidirea lui, mai ales ca el ma iubeste, dar... riscurile de care spuneam anterior inca ma opresc.

Bine, sa spnem ca incerc sa-l ajut... daca esuez si el ramane mai suparat decat la inceput, ce ma fac? Daca nu reusesc sa-l iubesc?

Daca as sti ce e bine in fata lui Dumnezeu, aia as face, oricat si orice m-ar costa (pana si sa spunem ca revin la pacate mai vechi, pana si sa fac lucruri pe care nu simt nevoia sa le fac) nu ar conta daca se transforma cumva totul spre zidirea sufleteasca a noastra.

Cam asta e dilema care ma chinuie si daca nu stiu judeca si mi-e frica, habar nu am ce e mai bine.