Nu merg niciodata la culcare avand in inima vreo mahnire fata de aproapele meu, zicea Avva Agathon. Si, in acelasi fel, in masura in care imi este cu putinta, nu las niciodata pe cineva sa adoarma suparat pe mine.
La fel, Avva Isaac zicea intotdeauna : Niciodata nu am lasat sa intre in aceasta chilie un gand vrajmas impotriva vreunui frate care m-ar fi suparat. In acelasi timp, am avut mereu grija ca nici un frate sa nu mearga la chilia lui cu gand rau asupra mea.
Avva Ioan a mers impreuna cu cativa frati sa cerceteze un schit indepartat. In timp ce mergeau, s-a intunecat, iar calugarul care ii conducea a pierdut drumul. Fratii au inteles ca el a ratacit calea si l-au intrebat de indata pe Batran: Ce sa facem, Avva ? Daca continuam sa-l urmam suntem in primejdie de a ne pierde in acest desert nemarginit.
Daca lasam sa afle ca stim ca a ratacit calea, fratele se va rusina si se va necaji, i-a zis bunul Batran. Mai bine, voi pretinde ca sunt obosit si ca nu pot merge mai departe si voi cere sa ramanem aici pana ce se va ridica soarele.
Si asa au facut, pentru ca nu cumva sa-si supere calauza neatenta.
Inainte ca Avva Pimen si cei patru frati ai sai sa se aseze la schit, acolo traia un anume anahoret. El era un bun duhovnic si multi crestini din orasele invecinate mergeau la el sa se marturiseasca si sa-i ceara sfatul.
Din momentul in care Sfantul Pimen a mers la schit, oamenii l-au parasit totusi pe anahoret si mergeau la Sfant. Acest lucru il framanta foarte mult pe Sfant, care le zicea adeseori fratilor : Ce sa ne facem cu acest mare Batran ? Oamenii ma pun intr-o situatie necuvenita. Trebuie sa facem ceva pentru a-l rasplati pe Batran pentru toate neajunsurile.
Intr-o zi, au pregatit o mancare aleasa, au pus putin vin intr-o carafa si s-au dus sa il cerceteze pe anahoretul vecin. Desi i-a vazut venind din departare, anahoretul s-a ascuns si i-a zis ucenicului sa le spuna ca nu poate primi oaspeti.
Frate, spune-i Batranului tau, i-a zis Sfantul pimen ucenicului, ca ne multumim sa asteptam aici toata ziua. Nu ne vom intoarce la chiliile noastre, pana cand nu vom fi aflati vrednici sa luam binecuvantarea lui.
Vazand dragostea si smerenia lor, anahoretul a iesit si i-a primit cu bucurie. Oaspetii s-au plecat inaintea lui si l-au implorat sa manance cu ei din hrana pe care o adusera. Miscat de bunatatea fratilor, la masa, in locul rugaciunii obisnuite, anahoretul a rostit urmatoarele cuvinte : se cade sa marturisesca ca toate cele auzite de mine nu sunt numai adevarate, dar mai sunt si altele pe care le-am vazut cu proprii mei ochi. Cu adevarat sunteti oameni ai lui Dumnezeu, nu numai in teorie, dar si in practica.
Din acea clipa, anahoretul si Sfantul Pimen au devenit cei mai apropiati prieteni.
|