continuare
2. In pachetul de informatii care parea sa vina cu „aceasta descoperire personala” (nu stiu cum sa-i spun altfel) se afla o idee care mie nu-mi venise niciodata.
Era un „glas slab si linistit” care ma indemna sa gasesc o Biserica „plina de duh”. Nu prea stiam ce inseamna „plin de duh” (nu erau toate bisercicile crestine „pline de duh”?)
Am cercetat si am intrebat in jurul meu si, fiindca era perioada de explozie a „renasterii harismatice”, expresia „plin de duh” era asociata bisericilor „harismatice” protestante si catolice.
Am fost indrumat catre o biserica „harismatica” presbiteriana (care in curand a fost excomunicata din denominatie). Pastorul era un om minunat, ca si batranii comunitatii (unul dintre ei imi este in continuare prieten).
Am fost trecut prin „Rugaciunea pacatosului”, in care mi-am recunoscut multele mele pacate si mi-am marturisit dorinta ca Hristos sa fie Mantuitorul si Domnul vietii mele si L-am „primit pe Hristos in inima”.
Mi s-a spus ca sunt „mantuit” aici si acum, si voi culege toate rasplatile insirate in Scriptura, pe care Domnul le-a pus deoparte special pentru mine. Mi s-a spus ca cuvintele Bibliei erau scrise anume pentru mine (am presupus ca prin prestiinta lui Dumnezeu) si ca trebuia sa citesc Scriptura in felul acesta.
Ea reprezenta „manualul de utilizare” scris de Dumnezeu pentru mine. Am incercat din rasputeri sa accept toate acestea –in mare masura fiindca nu voia sa „stric formula” mantuirii – dar aveam indoieli.
„Asta-i totul?....” „Ce se intampla cu toate gandurile si purtarile rele cu care ma lupt?...”
„O sa devin de la sine asemenea lui Hristos, printr-o osmoza spirituala?...” „Eu nu trebuie sa fac nimic?...”
„Poate fi atat de usor, ceva de o asemenea importanta?”
Am fost insa incredintat de acesti oameni buni, plini de diplome in teologie, ca in esenta asta era tot ce-i necesar pentru o „mantuire” deplina, intreaga si desavarsita.
Toate au fost facute in locul meu si date mie de dreptatea lui Hristos. Tot ce trebuia sa fac era sa „stau in Cuvant” – adica Biblia. Eram pe calea catre rai, la fel cat era de sigur ca soarele va rasari de la rasarit (oamenii acestia erau sinceri in credinta lor, nu sunt defel ironic”)
(va urma)
|