[delia31]

3. continuare

Vorbirea in limbi

Urmatorul pas, insa, a fost sa incerc „semnul plinatatii duhului”, care era „vorbirea in limbi”.
Aceasta s-a petrecut in cursul unei slujbe, dupa ce am fost „mantuit”.
Ceilalti au inceput sa se roage cu bolbolroseli si ingaimari, iar eu am fost incurajat sa ma alatur. Am facut-o.

Sincer, n-am „prins” niciodata –in cei 15 ani cat am fost harismatic – treaba cu limbile (de ce era asa importanta, cum te forma ca si crestin sau ce rost avea, de vreme ce nimeni nu putea intelege ce se zice), dar mi s-a spus sa „merg” totusi cu ea, fiindca era din voia si socoteala lui Dumnezeu, ca la Cincizecime, dupa cum scrie in al doilea capitol din Fapte.

Mi s-a spus ca asa se manifesta Duhul Sfant al lui Dumnezeu in noi, mai presus de intelegerea mea rationala. Suna destul de mistic, lucru „in regula” dupa mine.

Vindecarea trupeasca si rugaciunile pentru tamaduire erau si ele importante. Ni se spunea intruna ca rascumpararea lui Hristos (imparatia lui Dumnezeu era deja aici si acum, trebuia doar sa o „cerem”) cuprindea vindecarea sufletului si trupului.

Ne rugam pentru tamaduirea a toate pentru toti –migrene, calvitie, raceli, raguseli, dureri de spate. Ne „puneam mainile”, ne rugam „in limbi”, ne rugam si cu cuvintele noastre: „Dumnezeule-Tata, vindeca asta sau aia...Parinte, binecuvinteaza asta sau aia...Parinte, elibereaza-l pe fratele nostru de asta sau de aia...”
Eram inauntru (in Imparatie) si acum trebuia doar sa iau din meritele si puterile nesfarsite ale lui Hristos si ale Sf. Duh. Parea cumva ca daca totusi nu vindeci e din pricina ca n-ai credinta indeajuns de puternica!
(va urma)