5. continuare
Insa in aceasta perioada – cand am devenit gazde ale unor „fratii casnice”, invatatori la scoala duminicala si ne-am implicat in tot soiul de alte „lucrari” – simteam ca viata mea launtrica nu corespunde cu cea din afara.
Ma luptam in continuare cu ganduri, pofte si purtari pe care voiam sa le biruiesc, dar se pare ca nu izbuteam.
Cu cine as fi putut vorbi?
Cum sa-mi sfintesc viata interioara si exterioara? Nimeni nu parea sa stie.
Stiam ca Hristos a zis „fiti desavaristi, precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este” si mai stiam ca nu se intampla asta cu mine.
Faceam tot ce ni se spusese ca fac cei „mantuiti”, dar viata mea lautrica inca se târâia. Era pe undeva o neintelegere, o nepotrivire.
Ceea ce m-a pus in cele din urma pe ganduri a fost „țăcăneala” crescândă a unora dintre lucrurile care se petreceau in miscarea biserici noastre.
Aceasta etapa a culminat pentru mine cu vizita unui invatator care se indeletinicea cu ceea ce numea el „lucrarea râsului”.
A venit la amvon si a inceput sa vorbeasca ca un comediant de scena (la serviciul de Duminica seara!).
Au inceput sa se auda hohote puternice si ragusite, iar rasetele isterice si guturale au cuprins intreaga biserica. Cand acela arata undeva cu degetul si zicea: „Acolo este” (Sfantul Duh!), râsetul izbucnea acolo unde aratase si apoi se misca prin sala in valuri.
Treaba asta continua ore in sir, iar in cele din urma oamenii cadeau pe jos, cuprinsi de un paroxism isteric. Improscau cu saliva, tipau si hohoteau strident. Unii grohaiau. Oamenii din jurul meu pareau sa creada ca e ceva „duhovnicesc”, dar eu nu eram de aceeasi parere.
Sincer, m-am scarbit de intreaga miscare, simtind ca nu poate fi „adevaratul crestinism” practicat in „Biserica timpurie”, pentru care oamenii au murit ca mucenici.
Stiam ca n-au murit pentru aceasta nebunie! Dar n-aveam idee unde sa gasesc „Biserica timpurie”. Toti pareau sa o caute si o modelau la bunul plac, dupa intelegerea si interpretarea lor asupra „Bisericii timpurii” – dar daca incercarile lor duceau oamenii in asa isterie, atunci mi-am dat seama ca Biserica aceasta trebuie sa fie alundeva- sau nicaieri!
(va urma)
|