Daca suntem realisti, vom recunoaste ca un contact cat mai timpuriu cu realitatea mortii nu garanteaza o depasire cu succes a acestui moment, intelegand-o desigur, ca maturizare si progres duhovnicesc. De asemenea, aceleasi lucruri nu sunt garantate nici de un contact cat mai tarziu si nici de astfel de "intalniri" repetate. Este un act personal, tainic, si de durata, modul in care persoana umana se raporteaza la moarte.
De aceea, in ceea ce priveste participarea copiilor la inmormantarea persoanelor dragi nu putem formula reguli general valabile. Depinde desigur, de varsta, de personalitatea, de modul in care parintii il pregatesc pentru acest moment, dar mai ales de calea in care Dumnezeu "ii atinge si ii misca" acestuia inima "in chip intelegator".
De fapt, spre aceasta trebuie sa ne si rugam Domnului, atat pentru noi insine, cat si pentru copiii pe care hotaram sa-i luam la inmormnatare: sa ne dea tuturor dragostea sa-i purtam in inima si in rugaciune pe cei adormiti, si sa nu pierdem acea ziditoare "amintire a mortii", aducatoare de smerenie si pocainta.
Acele "traume" de care ne temem in cazul copiilor, inima ranita prin pierderea cuiva drag, sunt vindecate de regula de trecerea timpului. Intelegerea duhovniceasca asupra mortii nu ne-o poate conferi insa timpul, ci numai Domnul.
|