[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă tot am ajuns la moduri evreieşti de a pune problema în....Noul Testament, nu se poate să nu pomenim o delicioasă analogie pe care o face Domnul, atunci când ucenicii Săi îl roagă să le arate cum trebuie să se roage. Să citim din cap 11 din Luca:
Si a zis catre ei: Cine dintre voi, avand un prieten si se va duce la el in miez de noapte si-i va zice: Prietene, imprumuta-mi trei paini,
Ca a venit, din cale, un prieten la mine si n-am ce sa-i pun inainte,
Iar acela, raspunzand dinauntru, sa-i zica: Nu ma da de osteneala. Acum usa e incuiata si copiii mei sunt in pat cu mine. Nu pot sa ma scol sa-ti dau.
Zic voua: Chiar daca, sculandu-se, nu i-ar da pentru ca-i este prieten, dar, pentru indrazneala lui, sculandu-se, ii va da cat ii trebuie.
Verbis Domini
Cu alte cuvinte, mult face îndrăzneala şi stăruinţa în rugăciune! Dumnezeu e capabil să ne dea ce cerem numai ca să scape de stăruinţa noastră. Aici, evreul Isus îi învaţă pe ceilalţi evrei care se înscriseseră la şcoala Sa rabinică tehnica persuasiunii, pe care vânzătorii ambulanţi de te-miri-ce şi-au însuşit-o mai bine decât noi.

Daa, foarte interesant exemplu, nu mă gândisem! :)