Citat:
În prealabil postat de laurastifter
Astfel, ne putem pune întrebarea: ce facem, atunci când sentimentul vinovăției începe să devină o piedică în înaintarea noastră duhovnicească? Ce atitudine ar trebui să avem, atunci când conștientizăm faptul că regretul pentru un păcat este excesiv de stăruitor, putându-se transforma într-o maladie spirituală? Știm că exagerăm, dar totuși, atunci când încercăm să continuăm o anumită activitate, ne revine în minte faptul că, de fapt, noi suntem autorii acelui păcat pe care-l detestam la alții etc, etc? :)
Cum să gestionăm această stare (firească și constructivă până la un punct), atunci când începe să afecteze pacea noastră sufletească?
|
Sfintul Francisc de Sales ne-a lasat multe scrieri in acest sens, iar in Romania a aparut cartea "Arta de a ne folosi greselile" care se refera exact la acest lucru. Iata ce-i spunea sfintul Francisc unei surori despre tulburarea provocata de caderea in aceleasi pacate :" Scuza-ma, pacatele veniale nu trebuie sa ne tulbure, nici sa ne nelinisteasca, ci trebuie sa avem neplacere fata de ele. Dar, spunea el, nelinistea este cauzata de amorul propriu, care se supara de greutatea pe care o intimpina in practicarea virtutilor si din cauza ca trebuie sa reincepem mereu; neplacerea, dimpotriva, e un efect al harului ceresc, care ne inspira aversiune fata de ceea ce este neplacut dumnezeiescului plac al Creatorului nostru."
Ce avem de facut? Sa nu descurajam. Daca gresim Domnul nostru va fi fericit sa ne acorde iertarea Lui atunci cind i-o cerem.