View Single Post
  #1844  
Vechi 21.06.2012, 20:32:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Mii de credincioși, așteptați la serbarea Ocrotitorului Sucevei


Pelerinii din mai multe zone ale țării sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la Suceava pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou și pe Sfântul Ioan Botezătorul.Duminică, 24 iunie, va avea loc pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, pe străzile din Suceava, informează „Ziarul Lumina”. Sâmbătă seara va fi organizat un pelerinaj cu moaștele Sfântului Varlaam, de la Mănăstirea Secu, prin dreptul mai multor biserici din Piatra Neamț.

Manifestările dedicate Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor începe sâmbătă, 23 iunie, în cetatea Sucevei. La ora 17:00, moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi scoase din Catedrala arhiepiscopală din Suceava și vor fi așezate într-un baldachin, spre închinarea pelerinilor. În aceeași zi, de la ora 18:00, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va săvârși, pe un podium special amenajat, slujba Privegherii. După cum ne-a relatat pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Eparhiei Sucevei și Rădăuților, la finalul slujbei, IPS Pimen va adresa un cuvânt de învățătură.

Duminică, 24 iunie, de la ora 6:00, se vor săvârși Agheazma mică și Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De la ora 9:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și IPS Pimen. 'La momentul cuvenit, IPS Teofan va adresa credincioșilor un cuvânt de învățătură. De asemenea, IPS Pimen va citi mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la sărbătoarea hramului Mănăstirii 'Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava', a spus pr. Dragoș Buta.

Procesiune prin dreptul bisericilor din centrul Sucevei

După Sfânta Liturghie urmează pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica 'Învierea Domnului' - Biserica 'Sfântul Ioan Botezătorul' - Biserica 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' - Mirăuți - Biserica 'Sfântul Dumitru' - Biserica 'Sfântul Ierarh Nicolae' - Catedrala 'Nașterea Domnului' - Biserica 'Nașterea Maicii Domnului' - Catedrala arhiepiscopală din Suceava. 'Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava este amintită de la mutarea sfintelor sale moaște din Biserica Mirăuți la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, în anul 1589. Prin suferințele trecătoare, prin moartea mucenicească, Sfântul Ioan, mărturisitorul lui Hristos, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveștejită a împărăției vieții veșnice. În fiecare an, sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou a adunat în jurul sfintelor moaște ale Sfântului zeci de mii de pelerini din Suceava, Maramureș, dar și din alte colțuri ale țării', a amintit pr. Dragoș Buta.

Moaștele Sfântului Varlaam, în pelerinaj la Piatra Neamț

În perioada 22-24 iunie, la Piatra Neamț vor fi organizate o serie de manifestări religioase în cadrul Zilelor municipiului Piatra Neamț, cu prilejul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Duminică, 24 iunie, va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, construită din piatră între anii 1497-1498. Mâine, de la ora 15:00, la Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc vor fi întâmpinate moaștele Sfântului Varlaam, mitropolitul Moldovei, de la Mănăstirea Secu, din județul Neamț. Programul va continua cu slujba Acatistului și Taina Sfântului Maslu care va fi săvârșită de un sobor de șapte preoți. Sâmbătă, 23 iunie, tot la Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc, se vor oficia Utrenia și Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț, în după-amiaza aceleiași zile, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Vecernia unită cu Litia. La final, va avea loc procesiunea cu moaștele Sfântului Varlaam pe traseul: Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc - Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' Precista I - Biserica 'Pogorârea Sfântului Duh' - Gară - Biserica 'Sfântul Gheorghe' - Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc. La această procesiune va participa Înalt Preasfințitul Teofan, alături de preoții și de credincioșii prezenți. Duminică, 24 iunie, la Biserica 'Sfântul Ioan' - Domnesc vor fi oficiate Utrenia și Sfânta Liturghie. 'Programul manifestărilor religioase dedicate Sfântului Ioan Botezătorul a fost făcut cunoscut preoților și credincioșilor din Piatra Neamț și din parohiile apropiate orașului. Nădăjduim că vor participa foarte mulți pietreni la slujba Vecerniei și la procesiunea cu sfintele moaște. Considerăm că evenimentele religioase din cele trei zile sunt o manifestare a credinței noastre ortodoxe. Dorim să arătăm că în orașul nostru Ortodoxia este o prezență vie, care are o stare de rugăciune, izvorâtă din bucuria hramului, dată de Sfântul Ioan Botezătorul', a subliniat pr. protopop Valentin Tofan.

Procesiune în parohia 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul' din Iași

Credincioșii din Iași sunt așteptați sâmbătă, începând cu ora 17:00, la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Bisericii 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul' din cartierul ieșean I. C. Brătianu - Bucium, Protopopiatul Iași 2. Spre finalul slujbei Vecerniei unită cu Litia va avea loc procesiunea cu icoana Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe străzile din cartierul I. C. Brătianu. 'Procesiunea rememorează ieșirea Sfântului Ioan Botezătorul, care a pregătit calea venirii Domnului nostru Iisus Hristos', a spus pr. paroh Aurel Mărgineanu. Pentru prima dată în ultimii ani, slujbele dedicate hramului vor fi săvârșite în biserica mare a parohiei. Duminică, 24 iunie, se vor oficia, începând cu ora 8:00, Agheazma mică, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Sfânta Liturghie. 'Cu ocazia hramului va fi lansată revista 'Calea Domnului' a parohiei noastre. Publicația lunară va cuprinde informații cu privire la activitatea și programul parohiei noastre', a explicat pr. paroh Aurel Mărgineanu, care a adăugat că tot în acest an va fi lansat site-ul parohiei, aflat în lucru.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote