Citat:
În prealabil postat de rasofor
Însă "spiritualitatea" de fapt la românul ortodox se cheamă dreapta credință și se manifestă de cele mai multe ori în tăcere și prin acceptarea condițiilor materiale precare oferite de conducerile laice trecătoare ale acestui popor ortodox
|
Spiritualitatea manifestata in tacere e o inventie a crestinului modern, care vrea sa spuna de fapt ca e crestin desi nu dovedeste asta. Omul spiritual (in sensul de duhovnicesc) va trai credinta la modul practic. Va invata sa munceasca si sa nu mai fure, sa nu-si mai insele nevasta, sa nu mai barfeasca, sa isi respecte semenii si sa nu mai le faca rau, etc. O tara care merge prost e o tara in care credinta este traita prea putin.
"Conducerile laice ale acestui popor ortodox"? Dar suntem condusi de americani sau de japonezi? Nu sunt in conducere tot romanasii nostri, alesi de noi, cei care ne consideram drept credinciosi, de orice religie am fi? Avem conducerea pe care o meritam si care ne seamana foarte bine: vorbe multe si fapte putine.
P.S. Sunt de acord ca nu trebuie sa-ti lasi familia si sa pleci, cel putin nu mai mult de cateva luni. Mai bine ramai si rabdati impreuna decat sa lasi familia fara protectie, spirituala in primul rand. Insa daca se poate pleca cu familia, e ok.