Concertul
Când luminile din încăpere s-au stins și concertul era pe cale să înceapă, mama s-a întors la locul ei și a descoperit că fiul său dispăruse.
Dintr-o dată, cortinele au fost date la o parte și lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă.
Îngrozită, mama văzu că băiețelul ei se așezase la claviatura, apăsând pe clape și alegând cu grijă notele cântecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist și-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian și i-a șoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânți”.
Apoi, aplecându-se, Paderewski și-a întins mâna stângă și a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puțin timp, și-a întins și mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului și a adăugat un acompaniament cursiv. Împreună, bătrânul maestru și tânărul ucenic au transformat o situație ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experiență extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinați, încât nu și-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Și-au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate că așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. Ceea ce poți realiza doar de unul singur este puțin probabil ceva demn de a fi reținut. Ne dăm silința să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă și armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieții noastre poate fi cu adevărat frumoasă.
Data viitoare când îți propui să faci lucruri mărețe, ascultă cu atenție. S-ar putea să auzi vocea Maestrului, cum îți soptește la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânți”.
Fie să-i simți brațele în jurul tău și cum te ajută să-ți transformi micile încercări în adevărate capodopere. Ține minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiți, ci mai degrabă, îi pregătește pe cei „chemați”.
Viața se masoară mai exact prin viețile pe care le atingi, și nu prin lucrurile pe care le dobândești.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze și să fie mereu alături de tine! Și ține minte:
„Nu te opri. Continuă să cânți”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|