[antiecumenism]

INOCUITATEA [Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism] VACCINURILOR: UN MIT
Diverse încercări realizate în şi controlate pe calculator au relevat că unii viruşi şi retroviruşi prezenţi într-un organism uman pot să rămână în stare latentă sau defectivă, adică fără să se exprime. Orice virus inoculat se comportă în acest fel. Dar dacă se produc anumite evenimente biologice ce antrenează o schimbare de teren, sau dacă terenul celui vaccinat este slăbit pe plan imunitar, acest virus poate să-şi regăsească virulenţa iniţială. În fapt, orice modificare biochimică a unui organism poate să antreneze reîntoarcerea la virulenţa virusului inoculat sau să permită o recombinare genetică cu un alt virus prezent in organism dar care nu se manifesta în măsura în care se stabilise o stare de echilibru, de simbioză biologică. Referindu-mă la experienţe care s-au desfăşurat la departamentul de microbiologie al Universităţii din California, la Los Angeles, în 1986, pot afirma că doi viruşi nevirulenţi pot deveni virulenţi, adică letali, prin recombinare spontană, in vivo. Totodată, nu este nevoie să se procedeze la recombinarea intre doi viruşi sau retroviruşi care afectează specii diferite pentru a obţine un super-virus sau retrovirus.
Experienţa pe care o voi relata imediat ne dă de gândit. Doi viruşi patogeni, dar neletali luaţi separat sunt susceptibili de a provoca o afecţiune mortală (pentru animale), recombinându-se prin ei înşişi, fără manipulare genetică executată de om. Se ştia că infectarea unui animal printr-un virus virulent este capabilă să provoace o boală caracteristică. Dar nu s-a demonstrat niciodată in vivo că inocularea de viruşi nevirulenţi putea provoca o boală pe calea fenomenului de complementare sau recombinare. În 1986, o echipă de cercetare americană a utilizat două tulpini de virus herpes simplex tip 1 şi le-a inoculat unor şoareci (American Science, 7 noiembrie 1986).
62% din animalele care au primit un amestec cu concentraţie egală a celor două specii virale au decedat. Dimpotrivă, toţi şoarecii care au primit o injecţie similară sau de 100 de ori mai concentrată din fiecare dintre agenţii virali, luaţi separat, au supravieţuit. Analizând un lot de 20 de şoareci morţi după injectarea amestecului viral al celor două surse nevirulente, au fost izolaţi 14 viruşi.
Unsprezece dintre ei s-au dovedit a fi recombinanţi. Trei dintre aceşti recombinanţi, reinjectaţi şoarecilor s-au dovedit mortali. Rezultate asemănătoare dovedesc că două variante nevirulente de herpes simplex pot să interacţioneze in vivo şi să dea naştere unor recombinanţi virulenţi şi letali.
Concluzia este evidentă, se observă ca transferul unui virus de la o specie la alta reprezintă un pericol pentru cel care-l primeşte si în al doilea rând, că doi viruşi posedă capacitatea de a se recombina in vivo, adică de a crea o tulpină nouă nu numai patogenă, dar şi letala. In cadrul acestei concluzii obiective, ne putem pune problema de a şti dacă vaccinarea atât de lăudată nu reprezintă, de fapt, un serios pericol pentru sănătatea publică. Într-adevăr, este evident pentru oricare biolog că organismul uman, animal sau vegetal constituie o entitate, o lume închisă care trebuie să rămână pură şi nepoluată pe tot parcursul existenţei sale, dacă vrea ca să supravieţuiască în condiţii ideale de funcţionare şi homeostazie. Sistemul imunitar al fiinţelor vii este o dovadă: el intervine cu putere pentru a-l apăra contra oricărei agresiuni străine.
In caz de deficienţă. a acestui sistem, intervine boala şi moartea. Ori, ne putem întreba dacă, în zilele noastre, organismul uman este scutit de toate tipurile de poluare, şi în special de poluare virală... Răspunsul este evident. de când cu practica generală a vaccinărilor, cu siguranţă el nu mai este nepoluat.
Chiar atenuat, un virus îşi poate regăsi virulenţa in vivo. Este cazul virusului poliomielitic vaccinal, care redevine patogen după trecerea în intestin şi care contribuie astfel la contaminarea anturajului. Un studiu făcut de OMS în 8 ţări, din 1970 până în 1974, arată că din 360 cazuri de poliomielită paralitică, 144 s-au produs la contacte ale vaccinaţilor şi că în Statele Unite, în 1982 şi 1983, toate cazurile de poliomielită raportate au fost asociate cu vaccinurile. În afară de aceasta, vaccinurile antipoliomielitice au fost produse pe rinichi de maimuţe contaminate cu virusul carcinogen SV 40, inofensiv pentru maimuţe dar tumoral pentru om, ceea ce ar explica explozia de cancer în lume, de 30 de ani încoace. Astfel, fără să ştie, omul crease deja o armă de temut, punând in pericol planeta, şi aceasta, în numele unor principii profilactice absurde.