[antiecumenism]

STUDIU AL PRINCIPALELOR VACCINURI PUSE PE PIAŢĂ
VACCINUL ANTIVARIOLIC

În 1903, vaccinarea antivariolică devine obligatorie în Franţa, chiar în momentul în care boala este în plină fază de descreştere. Şcoala laică este cea responsabilă cu propaganda pentru acest gen de vaccinare, ca şi pentru toate celelalte. Pasteur, din raţiuni clar stabilite şi explicate mai înainte în această lucrare, reprezintă pentru această şcoală un adevărat erou ştiinţific, binefăcătorul republican al umanităţii suferinde. La limită, şi dacă şcoala n-ar fi fost laică, el ar fi fost venerat ca un sfânt. Vaccinarea devine practic un act religios ! Botezul nu este obligatoriu dar vaccinul da. În pofida multiplelor accidente care demonstrează că vaccinarea contra variolei nu este numai inutilă dar este şi periculoasă, provocând mai multe cazuri de variolă la vaccinaţi decât la nevaccinaţi (vezi, în prima parte a acestei lucrări, paragrafele consacrate lui Jenner), se continuă vaccinarea până în 1977, adică timp de 74 de ani !
La 26 octombrie 1979, OMS, după intensive campanii de vaccinare, în special în Africa Centrală şi în Brazilia, declară că variola este eradicată. Totuşi, din 1963 în 1973, în 12 ţări europene se înregistraseră doar 391 cazuri de variolă, rezultând din 28 de surse diferite ale acestei boli. Ţările cele mai afectate au fost Marca Britanie şi Republica Federală Germania, cu respectiv 145 şi 65 de cazuri. În 20 de cazuri boala venea din Asia şi în 5 din Africa, regiuni în care există focare epidemice permanente datorate condiţiilor de igienă şi malnutriţie. Cum se poate concepe că în faţa unei cifre atât de scăzute de bolnavi de variolă în Europa, să se fi continuat vaccinarea împotriva variolei în timpul acestei întregi perioade, atunci când aceste cazuri de variolă îşi aveau originea în afara Europei ? Se vede bine că vaccinarea antivariolică a provocat mai multe cazuri de variolă decât variola însăşi. Această boală n-a fost eradicată datorită vaccinării aşa cum pretinde Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vaccinaliştii, ci din cauza modificărilor condiţiilor de viaţă şi igienă în ţările industrializate şi, într-o mai mică măsură, în Africa şi în Asia, întrucât anumite regiuni ale acestor continente aveau încă focare infecţioase deoarece condiţiile de viaţă nu evoluaseră.
După Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a asigura eficacitatea vaccinării, trebuie ca mai mult de 80% din toate grupele de populaţie să fie vaccinate, inclusiv nomazii. Astfel, în 1973 se putea estima că fuseseră efectuate în Africa Centrală şi în Africa Occidentală mai mult de 100 milioane de vaccinări. În 1980, evaluarea ajungea la peste 180 milioane de vaccinaţi. În cele 11 ţări din Africa, în care au avut loc cele mai intense campanii de vaccinare, se numără în prezent cei mai mulţi bolnavi de SIDA.
Într-o lucrare intitulată SIDA, tăvălugul, apărută în noiembrie 1993, după ce trecusem în revistă toate ipotezele emise asupra originii S1DA, îmi expun propria opinie, aceea că retrovirusul SIDA este rezultatul recombinării virusului vaccinurii cu HIV 2 specific populaţiilor din Africa Centrală. Concluzia mea în legătură cu vaccinarea antivariolică este deci categorică: nu numai că ea a provocat numeroase accidente şi a întreţinut variola chiar în momentul în care epidemiile erau în fază descrescătoare, dar ea se află la originea SIDA.
Profesorul J. Tissot scria in această privinţă: “Virusul vaccinurii lui Jenner, foarte înrudit cu virusul variolei, dar diferit de acesta, nu vaccinuriază împotriva variolei. Faptul este clar, stabilit prin epidemiile de variolă care-i ating şi pe vaccinaţi. În ciuda unei vaccinări aproape totale a locuitorilor oraşului Leicester (Anglia) epidemia din 1872 a cauzat atâtea cazuri de variolă la cei vaccinaţi încât a fost abandonată pentru a o înlocui, cu succes, cu măsuri profilactice. Epidemia de variolă din 1918 — 1919 din Filipine, a cărei naţiune este, începând cu 1905, una din cele mai vaccinate din lume, i-a lovit fără deosebire şi pe vaccinaţi şi pe nevaccinaţi, producând 145.317 cazuri şi 63.434 morţi. Mortalitatea datorită variolei a atins 65,3% la Manilla, oraşul cel mai vaccinat din ţară mortalitatea nefiind decât 10% înainte de 1905. Aceleaşi fapte au fost constatate în Germania şi în Japonia.. Acestea sunt dovezi formale care stabilesc clar faptul că vaccinarea jenneriană nu protejează împotriva variolei şi că ea chiar creşte serios mortalitatea."
-Robert R. Redfield şi Al Walter Reed, de la Army Institute of Research al Department of Virus Diseases (Institutul de Cercetări al Armatei, Departamentul de Boli Virale - n.tr.), în revista The New England Journal of Medicine, vol. 316, nr.11, 12 martie 1987:
„Acest caz arată că prima vaccinare antivariolică a persoanelor purtătoare de virus al SIDA prezintă riscul ca vaccinul să declanşeze boala şi ca vaccinările multiple să poată accelera dezvoltarea SIDA. Mai mult, acest caz ridică întrebări îngrijorătoare în ceea ce priveşte siguranţa ultimă a vaccinurilor clonate pe virus vaccinia în ţările în curs de dezvoltare în care SIDA se propagă din ce în ce mai mult".
-Aceeaşi revistă relatează cazul unui militar american vaccinat, în momentul încorporării, împotriva diferitelor boli dintre care variola, care a dezvoltat o vaccină generalizată, apoi SIDA, în urma căreia a decedat foarte rapid. Înainte de încorporare, acest militar fusese supus unui examen complet al sănătăţii, care cuprindea formula sangvină ce punea in evidenţă 6200 globule albe cu 24% limfocite; toate celelalte rezultate erau de asemenea normale.