''Deci unde a declarat el despre FNI ?''
Dacă-mi arăți hârtiile de la partid pe care le tot invoci că eu aș scrie după ele atunci le mănânc, eu nu-s membru de partid, dar dacă nu le poți aduce și arăta în timp ce tu scrii după hârtii roșii, că altfel de unde să vii cu ideea asta absurdă de a scrie cineva după hârtii de partid contra cost, atunci le mănânci dumneata?
Adică e gravă problema mea sau problema ta care susții că cică nu l-ai auzit că Vântu și gașca FNI îl angajaseră pe don Georgio pe undeva în imperiul financiar ca să sugă și el de pe undeva și să le asigure prin CEC și PSD spatele cel roșu?
Defapt problema e a lor și nu a noastră... așa că nu știu pentru ce mă tot persiflezi?.. și aduci dovezi cu care începi să devi din ce în ce mai ridcool. Adică tu ce ai vrea, ce să fi fost el pe la Vântu-FNI? Păi a fost autorul șmecheriilor financiare prin care băncile și fondurile au fost devaliate prin garantări fictive... Ce trebuia să susțin ca să fi fost corect? A fost suficient câteva luni ca să facă planul, sau să afle și să tacă pentru ca să-și primească răsplata: vice la BNR și vice la guvernul ilegitim, imoral, plagiator și infernal care readuce la putere prigoana torționarilor și era Năstase care n-a apus după cum a afirmat Dragnea PSD.
El însuși a declarat pe TV, eu asta am susținut! Iar că ținea de gașca FNI, asta nu mai încape îndoială, căci în megaexcrocheria de atunci era tot imperiul implicat inclusiv televiziunea de propagandă ce avea bani din excrocheria sindicală a lui Liviu Luca și petrom și din banii furați prin FNI și bănci și din împrumuturi. Deci toate astea au lucrat mână în mână, așa că cine e fraierul care trebuie să nu mai scrie după foi?
Problema e că justiția lui pește prăjit, a dat 2 ani lui Năstase și 1 an lui Vântu și pe don Geporgio l-a pus vicepremier în timp ce ei sunt defapt capoo di tutti cappi încă din 90-96 când
au devalizat toate economiile și salariile românilor.