[martinescu]

În România de după momentul 89 şi de după „mineriade” perpetua rocadă între eşaloane comuniste tolerate de josnicele înţelegeri ale ţărilor în care „civilizaţia” duce la transformarea „bisericilor” în birturi sau case s-a săvârşit pe criteriul „schimbarea schimbării”.

Din 4 în 4 ani „clasa politică” a avut grijă ca rocada să poată fi săvârşită pe două criterii, unul făţarnic bazat pe demagogia „schimbarea schimbării” având ca ideologie amăgitoare „greaua moştenire de la cei ce au fost” ŞI altul de –o cruzime a cinismului mişeliei prin infestarea ţării cu deznădejde, lehamite sau orbire la nivel electiv.

Uite că astfel am fost puşi mereu să alegem la nivel de Cotroceni între doi comunişti iar la nivel de „clasă politică” fie între tagma traseiştilor fie între mereu acei comunişti „cu faţă umană” indiferent că a fost în plan local sau la nivel general.

Dacă duc mai departe argumentul pot susţine că în fapt România nu votat ci a fost pusă înaintea unui vot inevitabil şi atunci la ce bună ideea cu afinităţile elective?

Afinitatea electivă rămâne un ideal pentru cei care încă mai cred că sunt beneficiari ai democraţiei, o amăgire pentru activiştii care chiar cred în spoiala circară a „clasei politice” şi cel mai grav aduce lehamintea unei majorităţi care chiar vrea „schimbarea schimbării” dar pe criterii de dreaptă socoteală şi dreaptă rânduială.

Amăgirea vine să aducă o legitimitate falsă. Nu poţi schimba schimbarea decât dacă întregul este curăţat de plăgi. Nu ai cum să faci o schimbare doar de suprafaţă, nu ai cum să afirmi schimbarea formei păstrând acelaşi fond şi nu ai izbutit schimbarea fără o mentalitate nouă fără metehne securisto –comuniste.

Un om vine şi zice: „Vreau să schimb schimbarea”!

Acelaşi om însă este în strânsă legătură cu „schimbarea”, ba chiar a avut strânse legături, poate chiar convive cu „schimbarea” pe care vrea subit să o „schimbe”. În acest caz este amăgirea generică.

Acelaşi om nu ezită să menţină or să dezvolte relaţiile cu traseiştii care la un moment dat vor şi ei „schimbarea”, ei au vrut de mai multe ori şi s-au adaptat şi cu siguranţă că vor vrea oricând interesul personal, financiar şi de tagmă o cere. În acest caz este amăgirea concentrică.

Este foarte simplu să realizăm că de fapt nu este o „schimbare” ci doar o rocadă între unii şi alţii care în fapt conjuctural mai mult sau mai puţin evident sunt sub acelaşi acoperământ de interese. De fapt este mai bine spus „conservarea conservării” sub masca perfidă şi frivolă a ideii de „schimbare a schimbării”.

Amăgirea mai vine şi din perspectiva sumbră a falselor certuri între cel cu „schimbarea schimbării” şi celălalt care anterior a fost adus de acelaşi val „schimbarea schimbării”. Ei se cunosc foarte bine, se atacă pe la punctele esenţiale dar au grijă de numitorul comun acela al intereselor construite de până la momentul când se dă un nou start la rocadă. Interesele de bani, afaceri şi personale conjugate nu trebuie să sufere prea mult fiindcă contextual acestea oricând se pot întâlni interdependent.

Şi atunci ne întrebăm cum să fie posibilă „schimbarea schimbării” între cei care când au şezut la masă cu intermitenţe la vedere şi când şed la mese în toată vremea bine ascunşi de ochii naţiunii române?

Stă în democraţie puterea de a extirpa acest cancer care istoveşte ţara în întregul ei.

Astfel că să fim atenţi şi înţelepţi. Flagelul este prezent peste tot în ţară.

Atunci cei care ne tot amăgesc cu „schimbarea schimbării” ca rocadă şi conservare nu vor mai controla alegerile şi atunci noi alegătorii ne vom putea alege soluţia unui bine românesc nu unui rău (travestit în „bine”) fabricat cu migală în laboratoarele lor şi servit la rece ca singura soluţie între un rău insuportabil de mic şi alt rău extrem de mare…