[Kronos]

Nu știu ce s-a întâmplat, dar mesajul original era:

Poate caută să dărâme ceea ce e nefolositor, slăbit, putred, în viziunea sa. Știți, poate că diplomația periază auzul fin al unora dintre noi, dar critica acidă este cea care are efectul coroziv adevărat, care produce schimbări rapide și de efect, distrugând impuritățile până la aurul filosofal. Poate că nu întotdeauna ceea ce vede el greșit e greșit (și asta e o certitudine după părerea mea), dar efortul e demn de apreciere. Oricum, ceea ce e solid nu va fi distrus de acidul sau „răutatea” nimănui. Acum, problema nu e de partea celui care emite critica, ci de partea celui care le primește. Un om critică, sau ar trebui să critice, fapte, obiceiuri, păreri, idei etc., nu oamenii. Atunci, de ce s-ar mai simți omul lezat și ia totul personal dacă nu e vorba despre el, ci despre niște idei care au stârnit o reacție impersonală. Chiar atât de sensibil e auzul (sau poate mândria) încât să nu suporte și adevărul crud, cerând întotdeauna mângâiere? Echilibrul e necesar în toate. Am făcut și eu greșeala de a fi foarte sarcastic în criticile mele, dar nu din răutate, ci din dorința de-a le scoate celorlalți greșeala, răul în evidență. Nu a mers, așa că am renunțat la sarcasm, dar mi-am expus părerea cu aceeași .. brutalitate, să-i zic, însă lipsa sarcasmului care dădea mesajului o tentă de răutate, deși nu asta era intenția, îl făcea mult mai suportabil și chiar apreciat.

Și aș mai adăuga că poate are ca model o personalitate a credinței care nu era prea blândă cu greșeala din oameni și-i mustra pe credincioși nu pentru satisfacerea vreunei dorințe sadice, ci din dorința de a îndrepta și a nu mai cade altă dată în greșeală, și vrea să fie asemenea lui. Ideea e că nu ar trebui să vă supărați și să vă faceți sânge negru pentru că cineva vă critică, ci să luați notă, să vă gândiți și dacă ajungeți la părerea că poate are dreptate, să schimbați. Astfel, tot răul e spre bine. Până și critica dvs. poate îi va face bine lui.