Domnule, păi nu te lua numai de cuvinte ci și de sensul folosit de mine și de tine, adică ai spus că e o bancă a lui Vântu în sensul că banca respectivă era foarte curată la fel ca restul afacerilor lui Vîntu, adică ai dat de înțeles că Florin Georgescu a lucrat nu la FNI ci la o bancă bună, fie ea și a lui Vântu adică nu era implicat în excrocheria FNI, deci nu mă mai aiuri pe mine la cuvinte și la text când se vede cine e mincinosul, nu numai din cuvinte, ci din sensul exact, nu mai fă jmecherii încercând să te demonstrezi folosindu-te de text un foarte cinstit cititor și comentator de presă căci se vede că nu stăpânești sensul cuvintelor, deci se pare că nu ai format simțul sensului cuvintelor și le folosești absurd din moment ce nu pricepi nici ce scriu eu și nici măcar ceea ce tu însuți scri și susții, asta lăsând la o parte informațiile și logica lor pentru care ai nevoie de o minte de detectiv ce nu face blat ascuns cu nimeni, ca să poți intui cine se află în culpă și cine în dreptate și nevinovăție.
Deci din textul tău și replica ta rezultă foarte clar că pentru tine Vîntu nu a greșit cu FNI din moment ce justiția nu l-a prins, afacerile lui erau corecte și cinstite iar don Georgio deși a lucrat pentru el, defapt nu e vinovat de nimic cu toate că și-a ascuns din CV perioada respectivă, a zis că e irelevant s-o treacă. Pe cine păcălește el? Pe cei ca tine, foarte naivi și foarte creduli care ca niște suporteri pătimași mari pariori superstițioși așteaptă câștigul cel mare de la gogoașa gonflabilă, de la căpușa cea roșie care a început să se dezumfle și să ajungă de la 88% la sub 6% în toamnă.
Deci tu vrei să-mi iei ochii cu textul răstălmăcit, ca să cred eu sau alții că cică eu pricep prost sau mint... și că nu știu istoria post decembristă... sau o interpretez după ureche sau am uitat faptele.
Citește deci replicile tale și apoi mai discutăm, până atunci: ciocu' mic în ideea că eu sunt mincinos și că nu citesc sau nu pricep ceea ce susții. Acuma dai sursă pe Emeil Constantinescu, ăla care l-a vândut pe Ciorbea și pe rege și apoi a susținut PSD-ul și pe Iliescu, deși serviciile sunt la PSD și doar Ungureanu a fost la SIE, adică la serviciul de informații externe, adică din 22 decembrie fără legături cu securitatea internă și cu oprimarea și cu torționarii roșii.
Păi tu susții că mafihoții roșii sunt nevinovați și că toți ăia vinovați au trecut la PDL! Iar cu astfel de povești vânătorești te rog să te duci să te plimbi. Mergi în vizită la bomb-onanel, marele baron de Munchausen și de Cornu... și laptele...
Dacă mai îmi dai o replică manipulatoare și falsă și mai încerci să mă demonstrzi pe text fără sens și fără logică viceversa decât susțin eu sau față de sensul din textul tău, atunci te declar un element pierdut complet pentru națiune, un păcălici ce se învârte ca un șurub ruginit ca să creeze zgomot sinistru și neplăcut.
Fă pași dacă ești parșiv, și nu mă fă să-ți repet:
Eu am priceput foarte corect și ce a susținut presa pe probe și replicile tale absurde așa că nu mai încerca să te dezvinovățești acuzându-mă de minciună sau necitirea textelor tale stupide și pline de vrăjeală și speculațiuni!
Iartă-mă dar tocmai ai demonstrat că pricepi viceversa!.. că ești credool rău și că pui botul la prostiile lui Emil, ăla cu portretul robot și cu asemănarea lui Băsescu, portret robot, după Lucașenco sau alți tirani teroriști roșii KGB.
Nu am nimic cu tine ci mă mir cum v-ați molipsit cu toții de nesimțirea și nerușinarea guvernului ilegitim și a corului de propagandiști puși pe a decredibiliza toate sursele Adevărului! Mă miră nesimțirea și tupeul și aroganța și neputința și frica ascunsă cu care vreți să vă învârtiți după cuvinte și după texte ca să decredibilizați realitatea.
Polemica noastră e simplă:
1. Eu am susținut că don Georgio e complice sau autor de megaexcrocherie FNI împreună cu Vântu capul răutăților, indiferent unde a lucrat pentru el,
2. Tu ai susținut că deși a lucrat pentru Vântu e fără pată și el și chiar Vântu e tot fără pată din moment ce n-a fost prins de poliție și justiție și dacă avea o bancă ea era neimplicată în excrocherie deci don Georgio și-a ascuns în CV doar pentru că ''tunul'' a durat prea puțin.
Nu mai vinde castraveți la grădinar că nu ține!
Și nu te mai distra mințind și insinuând și bănuind și demonstrând prostii!
Ce interes am eu să mint? Nu pricepi că nu-s membru politic și nu fac jocurile nimănui și nimeni nu mă plătește afară de Cel de Sus în ceruri și acum cu mană ascunsă?
Deci dacă mai insinuezi prostii despre mine sau despre țară ți-am zis că te declar persona non grata și te scot de sub drapel. Azi e ziua drapelului României:
Dreptate și frăție!