Pun din nou mesajul, cu diacriticele înlocuite.
[size=1]
Tabara ECUMENICA din Tg. Lapus, exemplu concret de formare în spiritul umanismului integral
ECUMENICA
TABARA PENTRU TINERET
TG. LAPUS, 16-23 august 2006
Editia a VIII-a
Aceasta tabara nu e doar una religioasa, ci si una cultural-sociala. Pe lânga conferintele zilnice sustinute de personalitati ale lumii religioase si laice, în fiecare an
reînviem spiritul Evului Mediu printr-un carnaval medieval de anvergura, cu muzica si dansuri medievale, cu personajele cetatii medievale (regele, regina, bufonul, curteni,
calugari, saltimbanci, vrajitoare, printese etc);
Organizam excursii prin Tara Lapusului, la biserici monument, la gospodari ce mai obtin var ca si acum 1000 de ani sau carbune din lemn,
nopti de veghe cu lumânari pe lacuri, concursuri sportive, de cultura generala, de creativitate, de pictura, distractive etc.
În 2001, tinerii (peste 150) au avut posibilitatea sa fie ziaristi pentru o zi, sa ia interviuri, sa aplice chestionare despre tabara.
S-au facut castele din nisip si modelaj în lut, au fost seri de folclor (mituri populare prezentate de profesori universitari într-un mediu natural fermecator).
Toata lumea a învatat sa lucreze cînepa, de la cules pîna la obtinerea pânzei si mentinerea ei, folosind unelte de pe vremea strabunicilor: melita, urzoi, vârtelnite, fusarita, raschitorul, ciubarul, cujeica, razboiul de tesut, durgalaul, maiul, ticlazaul; sa taie lemne cu securea, sa mulga vaca etc., în cadrul unui concurs de reînviere a traditiilor.
S-au facut excursii pe munte,
am vizitat mine parasite si am cules afine cu pieptenele special confectionat. Seara s-a aprins focul de tabara si
s-a cîntat si dansat la un concert folk live.
Tabara a presupus si vizite la mesteri populari – sculptori în lemn de porti maramuresene, troite, masti, icoane, de asemenea vizite la spital si la saracii din oras, cu pachete de mâncare.
Am imaginat si o calatorie initiatica la Locurile Sfinte (simbolizate în acest caz de Manastirea Rohia – situata la 7 km de Tg. Lapus). Calatoria se desfasura pe un drum de tara si prin padure. Au fost 7 etape, cu 7 încercari diferite. Echipele plecau la 10 minute diferenta una de alta.
Tinerii au trebuit sa poarte câte un rucsac plin cu bolovani (simbolul pacatelor noastre), de asemenea sa-si formeze un lider din mers (având în vedre ca echipele au fost formate pe loc, tocmai pentru a-i pune în situatii-problema), care sa încurajeze membrii grupului, sa-i sfatuiasca.
Drumul spre manastire era complet necunoscut „pelerinilor”, acestia fiind ghidati de semne facute pe copaci sau pe iarba (
unele facute în mod intentionat pentru a deruta); toti trebuiau sa gândeasca rapid si într-un mod crestin deoarece aveau de trecut mai multe probe-încercari: de cultura generala, proba bunului Samaritean, proba de îndemânare –
prinderea cu gura a unor mere dintr-un lighean cu apa), salvarea unui pagân muribund (un student la teatru a jucat perfect rolul pagânului în agonie) de la pedeapsa iadului, prin botezarea lui cu apa însotita de semnul crucii; proba de dans si de muzica a constat în
improvizarea unui dans pentru o melodie la fel de improvizata, apoi proba de rezistenta si „alpinism”:
în mai putin de 2 minute au trebuit sa se catere pe unul sau doi membrii ai grupului pentru a pastra cât mai putine picioare pe pamânt; proba 7: pentru ca era luni au trebuit sa scrie pe o foaie tot ce îsi mai aminteau din Evanghelia zilei precedente. Totul s-a terminat cu vizita la Manastirea Rohia (locul unde a trait si este si îngropat Nicolae Steindhardt), unde am putut vedea Marea biblioteca si vestitele ei volume, colectia de carti vechi si icoane, altarul de vara, capela, toate învaluite într-o poezie blânda, varatica.
Concluzia acestui traseu de initiere era ca oricâte încercari avem de depasit în viata, nu trebuie sa ne îndepartam de Calea cea Dreapta.
În 2002, întâlnirea de la Tg.Lapus s-a vrut mai mult decât o tabara de vara. Am invitat tineri din toata tara în intentia de a inaugura o întâlnire a tineretului crestin de pretutindeni. Au fost invitate personalitati profesori, preoti, scriitori de toate genurile pentru a tine conferinte-discutii cu tinerii si adultii.
La actiunile din anii precedenti (revazute si îmbunatatite) s-au adaugat foarte multe lucruri inedite:
concursuri de regionalisme si arhaisme, de citate celebre, parodii dupa melodii populare sau de muzica usoara, poezie dadaista;
*
lansarea pe apa de mesaje pacifiste, crestine, în sticle (s-au schimbat rolurile: salvatorii ne-am vrut noi, iar naufragiatii – mai mult sau mai putin – vor fi fost cei ce-au pescuit si citit scrisorile noastre de iubire si prietenie);
* ziua scriitorilor: vizita unui grup de scriitori ardeleni, condusi de d-l redactor de televiziune Radu Tuculescu de la TVR Cluj; am ascultat scriitura fiecaruia în mijlocul singurului muzeu de sculptura în aer liber din România – Muzeul Florian (situat la 4 km de Tg.Lapus);
*
prezentare de moda medievala bluff (gen vrajitoare pe matura, rege detronat, calau cu spînzuratoare portabila, înghititor de flacari cu extinctor etc.);
* concursuri sportive: fotbal, baschet, poligon de biciclete, stafete, concursuri de înot,
discoteci în pijama, întreceri distractive (ex.: cum facem mamaliga la ceaun, mâncare chinezeasca: cine termina primul-întrecere pe echipe), probe pentru acordarea de prim ajutor în situatii extreme, alpinism etc.;
...............
În 2005, parcursul spiritual al tinerilor a fost ghidat pas cu pas de calugarul carmelitan Adolfo Scandura, care a si sustinut colocvii zilnice despre pacatele capitale, antrenând toate echipele într-un adevarat maraton al cunoasterii de sine.
...............
Acest mozaic de actiuni, cimentat cu prietenie si iubire de aproapele, nu face decât sa puna în evidenta
convingerea noastra ca pe Dumnezeu îl gasesti si în jocuri, dans sau muzica sau, si mai simplu, te gaseste El atunci când râzi, când sari, cânti sau scrii.
Pr.Silviu Hodis
...................
Primul obstacol a aparut de la însusi Dumnezeu sub forma unui drum inundat, dar pe care l-am trecut cu picioarele, nu speriindu-ne de apa ce ne intra în încaltaminte si ne uda pantalonii, ci bucurându-ne ca niste copii care pot, în sfârsit, sa simta cum se topesc în natura din jur. Toata apa aceea ne-a facut sa râdem si sa glumim pe seama ei ori de câte ori ne aduceam aminte.
Am alergat spre prima proba, privind cu nesat dealurile împadurite din jurul nostru. Când am ajuns aici, o idee i-a venit unuia dintre noi si asta ne-a usurat munca.
Parea asa de usor…
La a doua proba un cuvânt este de ajuns pentru a ne organiza si totul venea parca de la sine.
Pas cu pas ne-am descoperit unii pe altii. Strigatul de încurajare nu ne-a parasit nici o clipa simtind cum ne leaga în câteva clipe pentru eternitate. Strigam cu totii din tot sufletul catre Dumnezeu o rugaciune, apoi alta si alta…
Padurea rasuna de vuietul uralelor, iar dealurile ne raspundeau cu ecoul lor. Puterea si însufletirea ce ne doream se întorcea la noi prin fiecare copac, prin fiecare frunza, piatra sau fir de iarba. Nu mai era frig, nici oboseala, ci doar o bucurie sincera, ce crestea în noi precum aburii din dealurile mustind de apa ploii.
Proba dupa proba ne îndeplineam lucrarea cu zâmbete în suflet si cautari de lauda.
Simteam cum hainele se lipesc de mine, iar în palma sudoarea picura pe pamânt, contopindu-se cu a celui din urma mea. O clipa l-am privit în ochi, mi-a zâmbit si s-a întors spre cel ce îl urma, spre ai oferi mai departe o privire vie si un zâmbet.
Am strabatut drumul, am înfruntat padurea, am luat dealul în piept pe cararile lui înguste pâna când, într-un sfârsit, mareata turla a bisericii a rasarit dintre vârfurile copacilor.
Ne apropiam
alergând si strigând de bucurie pâna când, în fata unei porti, ne-am oprit uimiti: Rohia!
Soarele de seara sufla aur pe acoperisurile si zidurile manastirii. Straluceau icoanele, împletind lumina lor cu cautarile vecerniei ce pareau sa legene încetisor padurea.
Emotionati, nu îndrazneam nici unul sa spunem ceva. Ne auzeam rasuflarea unul altuia. Paseam încet, parca sa nu tulburam pacea aceea sfânta ce domnea peste tot.
Ne-am apropiat mai cu îndrazneala, spalându-ne fetele de noroi si apoi închinându-ne la sfintele icoane.
În fata bisericii, ne-am adunat în curând cu totii, privind în jurul nostru cu fericire: „A meritat totul!”
Pe drumul spre întoarcere ne priveam unii pe altii si ne vorbeam. Era în noi ceva nou si frumos, iar în ochii celui de lânga mine vedeam un om, un om aparte: prietenul meu.
E plin pamântul de prieteni, dar uneori, în vâltoarea vietii, te întâlnesti pe drum cu tine însuti.
[/size]
http://www.oecumene.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=90659