Doisprezece calugari strabateau un desert necunoscut pentru prima data. Cand s-a intunecat, calauza s-a incurcat si a luat o carare spre partea opusa. Fratii si-au dat seama de indata, insa fiecare a incercat toata noaptea sa ascunda acest lucru, pentru ca nu cumva sa-si supere calauza. Cand a rasarit soarele, greseala calauzei s-a vazut limpede.
Iertati-ma, fratilor, le-a zis calauza, stingherit. Mi se pare ca am luat o cale in partea opusa.
Stim, i-au raspuns ei, nu te ingrijora, n-avem decat sa facem cale intoarsa.
Si, fara a arata nici cea mai mica nemultumire pentru ca ratacisera fara rost toata noaptea, fratii au luat o cale noua.
Calauza, uimit de bunacuviinta lor, isi repeta mereu: oamenii lui Dumnezeu se stapanesc pana la moarte pentru as nu-si supara fratele !
Intr-o zi, un eremit si-a trimis ucenicul la oras sa aduca la schit o camila pentru a putea sa-si aduca cosurile la piata.
In timp ce se intorcea, ucenicul s-a intalnit cu un alt eremit, care locuia in vecinatate, si care i-a zis: Mai mare rusinea ca nu mi-ai spus ca mergi in oras. Ti-as fi cerut sa-mi aduci si mie o camila ca sa pot duce cosurile la piata.
Ucenicul i-a povestit aceasta Batranului. Batranul i-a poruncit ucenicului sa ia camila de indata si sa o dea vecinului lor si sa spuna ca se ingrijisera deja de toata incarcatura lor de cosuri.
Mergi cu el la oras si, dupa ce a terminat, adu indarat animalul, pentru ca apoi sa ne caram si noi marfa.
Ucenicul a implinit porunca Batranului cu sarguinta. Dupa ce Batranul si-a ispravit treaba, ucenicul a luat camila indarat.
Unde mergi, frate ? l-a intrebat vecinul.
Inapoi la schit ca sa ne caram si noi cosurile, cu binecuvantarea ta, Avva, i-a zis tanarul, plecand in graba pentru a se ingriji de treburi.
Indata ce vecinul a auzit ca ucenicul si Btranul isi intrerupsera treaba pentru a-l ajuta, s-a tulburat. Cand s-a intors in pustie, s-a dus la Batran si, plecandu-se inaintea lui, i-a zis: Iarta-ma, frate, insa dragostea ta cea mare a dobandit rodul trudei mele.
|