Subiect: Mediocritatea
View Single Post
  #27  
Vechi 28.06.2012, 00:27:29
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Probabil nu vom intelege niciodata, in timpul vietii, cum stau lucrurile. E mult prea simplu sa privim sub aceasta forma si sa dormim linistiti fiindca noi, niciodata... noi nu... Cine suntem noi? Cine sunt ei? Unde ne situam noi fata de unii? Unde ne situam fata de altii? Cumva ni se pare ca... nu suntem mediocri?... Paradoxal, asta inseamna ca chiar suntem, daca nu recunoastem in ce ape ne scaldam.
Privind detasat, doua flori nu sunt identice: unele au un parfum mai placut, altele dimpotriva, desi arata cu totul divin; altele au tepi, altele sunt otravitoare, altele sunt bune de leac... Dumnezeu le-a lasat cu rostul lor pe pamant. In psalmul 103 este descris extrem de simplu relatia lumii cu Dumnezeu:
21. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte, când vor ieși toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele și s-au adunat și în culcușurile lor se vor culca.
24. Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare și largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăți mici și mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine așteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.

Si puii leilor, si balaurul, sunt lastate de Dumnezeu cu un rost anume. Si desteptul, si prostul, si bogatul si saracul, si uratul si frumosul si bunul si raul, contribuie intr-un fel sau altul la viata asta pestrita si pana la urma toate au un sfarsit. Cei... "rationali"... vor plati mai scump, pentru ca au fost privilegiati... Despre mediocri, Dumnezeu cu mila... Iar mila lui Dumnezeu se raporteaza in mare masura la... mila noastra. Nu stiu cati dintre voi aveti frati si surori. Eu am. Multi. Ii cercetez discret si ma intreb cine e mai placut lui Dumnezeu. Da, ei nu tin post, nu merg la biserica, nu se impartasesc, uneori mai si fumeaza... Dar au acel bun-simt inascut in ei; toata viata au muncit cinstit si nu s-au bucurat de bunul altuia, n-au injurat si n-au pomenit raul, au sarit intotdeauna in ajutorul celui in nevoi, fara sa fie solicitati, au varsat o lacrima la mormantul prietenilor, au aprins o lumanare si au spus un "Dumnezeu sa-i ierte", fiindca ei stiu ca Dumnezeu vegheaza de acolo de sus. Daca ma privesc pe mine si ma raportez la ei, eu sunt nimic, fiindca nu-mi gasesc nici un talant deosebit. Fiecare dintre ei, cand vor ajunge dincolo, vor fi intrebati: "Ce-ai facut tu in viata ta?" "Pai, Doamne, eu toata viata am facut case, am facut sobe sa se incalzeasca omul si sa nu-i fie frig, am facut asta, am facut cealalta..." Oare eu ce las in urma mea? Care este talantul pe care mi l-a lasat Dumnezeu, ca iata am imbatranit si inca nu stiu care-a fost rostul meu pe lumea asta, desi nici nu m-am lenevit...
Cum as putea eu, biet muritor, indiferent de "eticheta" sa privesc critic spre cel de langa mine si sa-l judec? Nu cumva il manii pe Dumnezeu? Pe un alt thread, se spunea ceva despre un om pacatos, care la batranete s-a calugarit si dupa toate aparentele a mai ajuns si sfant. Iar cei ce-l cunosteau continua si acum sa sustina ca... n-are cum, intrucat facea parte din categoria celor... mediocri...
Pana una-alta, n-am nimic cu nimeni, dar Dumnezeu poate face din uscat verde si din verde uscat. Daca am puterea sa ma rog pentru toti"mediocrii" lumii, cu atat mai bine, dar in nici un caz sa nu ma inalt cu duhul ca nu stiu niciodata ce-mi aduce ziua de maine...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote