N
oua biserică a Mănăstirii Bârsana din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului va fi sfințită mâine, 30 iunie, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După slujba de sfințire, Preafericirea Sa va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bârsana, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. După-amiază, potrivit Ziarul Lumina, va vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, sediul protopopiatului ortodox și biserica ucraineană din municipiul Sighetu Marmației. La ora 19:00, va vizita mănăstirea cu hramul 'Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil' din Săpânța-Peri, iar de la ora 19:45 va oficia o slujbă de binecuvântare a noului sediu și a paraclisului Protopopiatului ortodox din orașul Negrești-Oaș. Duminică, 1 iulie, de la ora 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinți Catedrala 'Duminica Tuturor Sfinților' din orașul Negrești-Oaș și va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă noua catedrală. După slujbă, va avea loc ceremonia de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De la ora 18:00, Patriarhul României va fi primit la catedrala cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului' din municipiul Satu Mar