[Mosh-Neagu]

Nu stiu ce-mi mai aduce ziua de maine. Am fost si sunt din fire un singuratic. Chiar si in mijlocul multimii zgomotoase, eu tot "singur" raman, desi stiu ca nu sunt chiar singur, ci cu Dumnezeu, daca incerc sa fac voia Lui. In tinerete mai amestecam lucrurile si chiar daca ma mai izolam, arareori simteam nevoia sa ma rog; cat despre voia Lui... nici nu cred ca o constientizam in mod clar si lucid.
Acum... pentru o vreme, mi-a dat Dumnezeu ocazia sa fiu singur cam 5-6 zile pe saptamana. Adica nu chiar singur, daca socotesc natura inconjuratoare. Retras la "casa de la tara", ma bucur de fiecare rasarit si asfintit de soare, intr-un fel aparte. Imi petrec veacul printre pomi, flori, si zarzavaturi, si ceva oratanii ouatoare cu care vorbesc cat e ziua de lunga si care s-au invatat deja sa ma intampine ca sa le caut daca au ceva in gusha, sau au facut greva foamei... Astfel se intelege ca si ispitele stau ceva mai departe de mine. Televizorul nu-l deschid de fel, iar daca randuiala preocuparilor ma tine in casa, atunci am la indemana sute de variante ca sa ascult ceva de folos. Uneori caut predici ale unor duhovnici cu mare har, alteori ascult catisme sau Sf. Scriptura, iar alteori pur si simplu simt nevoia sa ascult muzica religioasa. Noaptea, inainte de 12.00 imi place sa citesc din Sfintii Parinti. Practic internetul este o sursa inepuizabila de lucrari de mare pret, iar asta pe de o parte ma bucura, iar pe de alta ma intristeaza fiindca am fost atat de limitat incat mi-am petrecut intreaga viata citind beletristica, si habar nu aveam ce comori zac in Biblioteca lui Dumnezeu...
Despre singuratatea altora... e greu de vorbit... Si-apoi mai e si acel gen de singuratate NE-voita, cand unul dintre soti pleaca la Domnul. Aceasta este cea mai trista parte a vietii de cele mai multe ori. Am vazut-o cu ani in urma la tatal meu si inca o mai vad la tata-socru care a ajuns la 85 de ani si are deseori deprestii extrem de grele.
Fiecare caz e unicat si nici unul nu se identifica cu un altul. Uneori batranii sunt lasati singuri, desi ei vor sa imparta viata cu cei dragi, alteori sunt atat de dificili incat nu suporta sa imparta acoperisul cu altcineva din familie, iar daca neputinta se impune, nimic nu le place, toate vor sa fie facute dupa mintea lor, care nu mai e chiar... la locul ei...
Dar, toate ne sunt oranduite de sus, iar noi trebuie sa le facem fata cu blandete si rabdare. Cine stie cum va sfarsi fiecare la randul lui... Nu ne putem astepta sa primim altfel de cum oferim noi acum, batranilor de langa noi...