20 de ani de la canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
La 2 iulie 1504, după 47 de ani de slujire a poporului cu timp și fără timp, în vremuri de furtună, alesul lui Dumnezeu Ștefan, Domnul Moldovei, s-a mutat la locașurile de veci. Țara „l-a îngropat cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți ca după un părinte al său, căci cunoșteau toți că s-au scăpat de mult bine și multă apărătură”.
Trupul a rămas la „mănăstirea sa cea iubită”, iar sufletul a mers alături de Hristos Domnul său, cu a cărui putere a câștigat biruințe, a zidit locașuri sfinte și a condus supușii către mântuire. De acum înainte poporul îi va spune „sfântul Ștefan vodă”. Cinstirea sa ca sfânt va străbate secolele, iar Eminescu va exprima cu limpezime locul pe care slăvitul domn al Moldovei îl are în istoria mântuirii românilor, sesizând că mormântul său este „altarul conștiinței naționale”, iar Mănăstirea Putna este „Ierusalim al neamului românesc”.
http://putna.ro/revista2012/articol3