[ALEXANDRU ANASTASIU]

Înainte de a trece mai departe la mumificările lumii (inclusiv cele papiste ce vor să înlocuiască lipsa lor de Sfinte Moaşte, fiindcă au pierdut harul Sfântului Duh) aş reveni cu o completare mică pe are am găsit-o pregătindu-mă în sesiunea de acum pentru examenul de Vechiul Testament:

(3) Din Sfinţii Părinţi:
Vieţile Sfinţilor Proroci Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti - Sofia prima ediţie pag. 662-667
(A) CĂ HRISTOS ÎŞI VA PĂSTRA ŞI LA JUDECATA DE APOI RĂNILE PIROANELOR, RANA DE SULIŢĂ, CAPUL RĂNIT DE SPINI ŞI SFÂNTA CRUCE, FIIND CELE PRIN CARE VA FI IDENTIFICAT. DAR NICI ATUNCI DUŞMANII LUI NU SE VOR POCĂI

12. Va fi străpuns şi doborât [Zaharia 12:10; 13:7]
Atunci [...] îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli cape cel întâi născut [Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]. Şi încă: Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot [Zaharia. 13:7].
Sfântul Hipolit (papă al Romei) vorbeşte despre ziua când Domnul şi Dumnezeul nostru Se va întoarce. „Atunci, fiul pierzării va fi scos înainte, el, batjocoritorul şi pârâşul, laolaltă cu demonii şi cu slujitorii lui, va fi adus de către îngeri neînduplecaţi şi nemitarnici. Şi aceştia îi vor da pe ei focului celui veşnic şi viermelui celui neadormit şi întunericului de afară. Iar poporul evreilor Îl va vedea cu chip de om, aşa cum S-a arătat El atunci, în vremea când S-a întrupat din Fecioara, iar ei L-au răstignit. Şi le va arăta lor urmele cuielor, în mâinile şi în picioarele Lui; şi le va mai arăta rana de suliţă, din coastă, şi capul rănit de spinii din cunună şi cinstita Sa Cruce.
Atunci, o dată pentru totdeauna - continuă Sfântul Hipolit -, poporul evreilor va cunoaşte toate acestea şi toţi vor plânge şi se vor tângui, după cum mărturiseşte şi prorocul: îşi vor aţinti privirile asupra Lui, pe Care ei L-au străpuns [cf. Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]; dar nimeni nu le va sări într-ajutor şi nimeni nu va fi cuprins de milă, pentru că ei nu se pocăiesc şi nici nu se întorc de la fărădelegile lor. Drept pentru care se vor duce la pedeapsa cea veşnică, dimpreună cu demonii şi cu pârâşul."


(B) DE CE NU Şi-A VINDECAT HRISTOS DE RĂNILE SALE PRIN ÎNVIERE?

B. Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la mâini?" El va răspunde:
"Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6].
Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la înălţarea Domnului, ne spune că, atunci când Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri având trupul cu Sine, aceasta a fost ca un nou semn pe cer. Iar „cetele îngereşti s-au minunat când au văzut că împăratul pământului, Stăpânul celor din înalturi, are chip asemenea cu omul.
Atunci au întrebat: "Cine este acesta, care vine din Edom (prin Edom se înţelege
pământ) în roşeaţa hainelor sale din Bosfor (prin care se înţelege trup sau carne),
atât de mândru în veşmântul Său...? "[Isaia 63:1]. Iar prin Bosfor trebuie să înţelegem, aici, fie trup, fie patimă, fie amărăciune. Apoi, îngerii au mai întrebat:
Ce sunt rănile acestea din palmele Tale? Iar El le-a răspuns: "Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6]. Şi tot aşa cum a făcut şi cu Toma, care s-a îndoit, împlinind în felul acesta rânduiala mântuirii după înviere, i-a arătat semnele cuielor în palmele Lui şi l-a chemat să-şi pună mâna şi să-I vadă rana de suliţă din coastă [cf. Ioan 20:26-28]; tot astfel, când a fost în ceruri, i-a încredinţat pe sfinţii Săi îngeri că mult iubitul Său popor Israel fost-a pe bună dreptate lepădat şi îndepărtat. Pentru aceasta, le-a arătat lor veşmântul Său înroşit cu sânge şi rănile din mâini, iar aceasta nu pentru că erau răni ce nu puteau fi trecute cu vederea - căci, atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt la toată stricăciunea şi tot ceea ce ţine de aceasta -, ci pentru ca, după cum însuşi a spus: înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11]. Căci, tot aşa ca şi atunci când, după ce S-a sculat din morţi, cu bun înţeles S-a arătat El lui Toma şi l-a chemat să vadă urmele cuielor şi rana suliţei [cf. Ioan 20:26-28], la fel şi atunci când S-a înălţat la ceruri, El S-a vădit întru totul sfinţilor îngeri, ca să le fie spre mărturie că pe bună dreptate Israel a fost alungat şi lepădat din înrudirea cu Domnul. Pentru aceasta, El a arătat veşmântul Său pătat cu sânge şi rănile din mâini, şi nicidecum pentru că nu S-ar fi putut tămădui de ele. Căci atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt stricăciunii, iar odată cu aceasta şi rănilor. Insă pe acestea le-a păstrat, întru înţelepciunea dumnezeiască, spre descoperire prin Biserică, precum a spus: Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11] - după cum spune Sfântul Apostol Pavel în epistolă." (Sf. Chiril al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 5, în ed. cit., p. 108.)

Iar Sf. Teofilact al Bulgariei tâlcuieşte Ef.3,10 aşa:

Efeseni 3,10
ca să se cunoască acum începătoriilor şi Stăpâniilor înţelepciunea
lui Dumnezeu cea de multe feluri, prin Biserică, întru cele cereşti,
Nici începătoriile şi Stăpâniile cele de sus ale îngerilor, nici cele de jos, nu ştiau cu amăruntul taina slavei pe care urmau să o primească cei din „neamuri". Căci îngerii şi Arhanghelii cei de sus ştiau numai aceasta, că Israil era parte şi norod al Domnului, precum este scris: „Şi s-a făcut parte a Domnului norodul lui Iacov, funia moştenirii Sale, Israil" {Levitic 32:9). Şi Arhanghelul Gavriil, cel trimis jos, ştia aceasta, că Hristos va izbăvi de păcate norodul Său, adică pe cel Evreiesc, căci zice: „Acesta va mântui norodul Său de păcatele lui" (Matei 1:21). Iar faptul că „neamurile" şi slujitorii la idoli au să primească o cinste şi slavă atît de mare, l-au cunoscut acum, după iconomia întrupării, şi îngerii ce sînt sus, în cer, şi cei de jos, de pe pămînt, „prin Biserică", adică prin facerile de bine ce ni se fac de la Dumnezeu. Căci facerile de bine date nouă, Creştinilor din „neamuri", au arătat îngerilor „înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri". Nu a zis: „felurita înţelepciune a lui Dumnezeu", ci: „de multe feluri", ca prin zicerea aceasta să arate meşteşugurile cele de tot felul şi nepricepute ale acestei înţelepciuni. Iar dumnezeiescul Grigorie al Nissei tîlcuieşte zicerea aceasta (în Cuvântul al 8-lea la Cântarea Cântărilor) zicînd că, mai înainte de înomenirea Dumnezeu-Cuvântului, cereştile Puteri ale îngerilor cunoşteau înţelepciunea lui Dumnezeu simplă, anume că Dumnezeu le-a zidit pe toate doar cu voia Sa, fiind puternic şi atotputernic, şi că El păzea făpturile zidite cu purtarea Sa de grijă cea înţeleaptă, din aceasta cunoscându-L înţelept înainte-văzător. Şi nici o felurime nu era întru acestea, adică nu era nici un lucru care să facă altă ispravă împreună cu un altul. Iar după ce S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul, s-a făcut înţelepciunea lui Dumnezeu multfelurită, pentru că s-au isprăvit şi s-au făcut cele potrivnice prin cele dimpotrivă lor, adică: prin moarte, s-a făcut viaţă; prin neputinţă, putere; prin necinste, slavă şi, prin oamenii cei simpli, s-au făcut lucrurile cele mari şi dumnezeieşti încuviinţate. în acest chip s-a făcut acum cunoscută Puterilor cereşti mult-felurita înţelepciune a lui Dumnezeu; căci, după ce noi, oamenii, am cunoscut-o, atunci au cunoscut-o şi Puterile îngerilor, prin noi, fiindcă au văzut Biserica (adunarea) Creştinilor, lucrurile prea-slăvite şi mari de care s-au învrednicit aceştia, şi astfel s-au povăţuit spre cunoştinţa înţelepciunii lui Dumnezeu.


Acum vă întreb, desigur retoric: Hristos are rănile Sale pentru a fi identificat şi deci deosebit de ceilalţi oameni pentru a ne arăta nouă înţelepciunea cea de multe feluri a Sa, cum prin moarte ne duce la viaţă, prin rănirea lui Dumnezeu ne duce la sănătate, prin moartea Sa ne duce la viaţă veşnică. Cum aşadar să lase El a fi confundat cu nişte eretici? Oare ereticii ne mântuiesc pe noi prin rănile lor? Oare ei trebuie să fie recunoscuţi în a fi Hristos? Ce înţelepciune mult felurită ar fi când cei păcătoşi (prin faptele lor de mândrie şi prin dogmele lor spurcate) sunt răniţi? Aceasta este înţelepciunea simplă din Vechiul Testament pe care o ştiau şi îngerii şi evreii… a omorâ cu pietre pe eretici. Aceasta nu este singurul lucru nou sub soare. Singurul lucru nou sub soare este: Biserica Ortodoxă, Trupul lui Hristos cel fără de prihană, rănit.

Adică nu e de mirare că Dumnezeu lasă să fie răniţi nişte eretici mândri care se vor hrisotoşi mincinoşi fiindcă o merită. Răni demonice pe pământ au vrut (mândrie în trup că ei ar fi ca Hristos) răni veşnice în iad au obţinut.
Mirarea îngerilor este că Hristos cel fără de păcat Îşi poartă şi acum pentru noi rănile ca să se vindece toţi cei ce vor veni în Sfânta Biserică Ortodoxă, singura rănită de dumnezeiasca dragoste după Mirele Său... dulcele Iisus.
Şi mai se miră îngerii că Sfinţii Mucenici se lasă răniţi şi ocărâţi de duşmanii lui Hristos pentru a suferi pentru El, iar nu cum fac cei înşelaţi, falşi mărturisitori, ce se lasă răniţi de draci pentru a fi lăudaţi de oameni că sunt ca şi Hristos şi a-L înlocui pe Hristos (fiind slăviţi ca vicari ai Lui: papa-vicar, stigmatizaţii - vicari, alungându-L pe Hristos în transcendent, ca şi cum nu ar fi cu noi prin dragostea Lui nesfârşită), fiind deci hristoşi mincinoşi.

Va urma cu alte metode din cartea
(II) PĂRINTELUI CORNEL DRAGOŞ
__________________