Căştile din urechi şi ţigara care sfârâie pe buze - semn al unei singurătăţi dezolante

Am trecut Doamne pe stradă, şi am văzut mulţi tineri: Unii erau plini de voinţă, dar slăbiţi de duhul lumii acesteia, unii păreau speriaţi, unii păreau trişti şi deprimaţi în ciuda zâmbetului fals care le brazda chipul. De ce Doamne oamenii se învoiesc cu o bucurie mincinoasă când Te au pe Tine bucuria şi lumina lumii întregi!? O de am şti cu adevărat fiecare de ce anume ne lipsim când nu Te cinstim cum se cuvine!! Doamne...până mai ieri îi judecăm pentru singurătatea lor în care trăiau fără Tine, până ce eu am simţit pe propria piele o singurătate aproape sinonimă cu deznădejdea!

Eu de acum nu mai arunc piatră în ei....Nu mai pot să fac asta! Le-am trăit drama la cel mai înalt nivel! E chinuitor...! Tinerii aceştia au căştile ca să nu mai audă minciunile noastre. S-au săturat să audă că sunt iubiţi când văd atâta ură şi atâţia oameni care îi urăsc şi îi resping! S-au săturat de atâtea false idealuri cu care îi îndoapă societatea modernă! S-au răzvrătit în interior, dar nu au putere să strige Doamne....au rămas paralizaţi şi traumatizaţi. Ţigara şi căştile povestesc toată drama lor, e drama epocii noastre Doamne, care transpare dincolo de patimile lor: singurătatea dezolantă.

Acestor oameni li se spulberă visele, idealurile, pentru că nu înţeleg ce sunt acelea şi cum trebuie ele îndeplinite. Ajung imediat la neîncredere, iar un mod de a se păcăli că sunt puternici se vede în tendinţa lor de a fuma. Doamne am văzut şi am simţit: unii fumau ca să se simtă apreciaţi, unii ca să îşi astupe vocile interioare care nu polarizează cu faptele lor, unii ca să fie acceptaţi, alţii ca să.......nu se mai simtă singuri....Toţi, Doamne, dar toţi erau chinuiţi de singurătate şi întuneric....Cine să le aducă Lumina Doamne? Nouă creştinilor ni s-a făcut frică de limbajul lor, de purtarea lor, dar într-o zi Doamne mi-ai arătat cum trebuie să te mărturisesc şi cum să le fiu aproape chiar dacă eram agresat.

Treceam printr-o zonă mai întunecată şi cineva dintr-un grup a început să se repeadă la mine: Aveam o carte în mână, dar mi-a zburat în altă parte . Nu mi-a fost teamă, dar inima mea bătea puternic. Acesta m-a înjurat şi m-a împins, dându-mi şi un pumn în cap, şi totuşi fie spre slava lui Dumnezeu toate! Eu sunt conştient că acel pumn a venit pentru altceva, şi că nu acela mă prigonea, ci diavolul. La un moment dat mi-am dat seama când mi s-a spus prin gura lui: Ce ţii în mână? Biblia nu? Dacă mai vii prin zona asta te omor ai înţeles? (nu ţineam biblia, era o altă carte)

Şi mi-a arătat Dumnezeu în acel moment când am început să îmi fac semnul crucii, că trebuie să nu fug şi să rabd toate acele cuvinte, deşi mania acelui om era venită asupra mea din cu totul alte motive. Am reuşit să plec, încet încet, fără să vină după mine. Dar undeva pe o altă strada îl văd venind din spate. O parte din prieteni (?) m-au lăsat, alţii au rămas lângă mine până la capăt. Şi a început iarăşi să îmi zică cuvinte grele ruşinoase, şi poliţia nu era decât la câţiva paşi....de noi şi nu a făcut nimic. L-am privit cu milă, nu merită să mă apăr, simţeam ca o face Hristos...şi i-am cerut iertare dacă i-am greşit cu ceva. După câteva minute a încetat totul....Slavă lui Dumnezeu!!

A fost o bucurie că s-a terminat ....dar am înţeles că nu m-a prigonit acest om, ci altcineva....dar pe lângă acest lucru, am simţit că numai singurătatea i-a dat o astfel de "putere" asupra mea. Am dat atenţie (cel puţin cu ochii trupeşti) tuturor cuvintelor lui, cuvinte de batjocură, cuvinte de hulă şi cuvinte înspăimântător de defăimătoare la adresa lui Dumnezeu. Dumnezeu să îl binecuvânteze şi îi mulţumesc, m-a ajutat foarte mult prin atitudinea lui să îl înţeleg puţin mai mult pe Dumnezeu.

Singurătatea, dragii mei creştini fraţi intru Domnul, este o boală grea....ea se revărsa prin această violentă dusă la extrem; E important să îL facem cunoscut pe Dumnezeu în viaţa lor, dar ca să facem asta, nu trebuie să mai fugim de ei.....ci dacă nu putem să îi iubim, măcar să îl facem cunoscut pe Dumnezeu....nu e puţin lucru, într-o zi se vor trezi şi vor renunţa la ţigări şi la căştile în care frenetic se aude în ele: Sunt singur, Sunt singur, Sunt singur.......şi totuşi SINGUR!! Cine mă aude? CINE MĂ VEDE!? Sunt singur......

PS: Binecuvântaţi pe aceşti tineri, în ei se ascunde Hristos... nedescoperit de sufletul lor... dar plin de Lumină!
(Adrian)