,,Astfel sunt cei ce iubesc: când chiar făcând binele și nu sunt iubiți, ei totuși merg mai departe cu iubirea, devin înflăcărați și chiar amenință nu că voiesc aceasta, ci sunt mișcați de dragostea lor, ca măcar cu chipul acesta să poată atrage către ei pe cei ce-i disprețuiesc. Deși o astfel de dragoste este din silă, cu toate acestea ei se mângâie de fapt, fiindcă iubesc înflăcărat, așa că și pedeapsa pe care o aplică, tot din dragoste o aplică. Cei ce nu simt nimic, și nici nu se scârbesc când sunt urâți, desigur că nici nu se vor încerca să îl pedepsească. Privește cum și Pavel vorbește de aceasta corintenilor: „Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine” (II Corinteni 2, 2). Așadar, când întinde tare pedeapsa, atunci arată dragostea lui cea înflăcărată. Tot așa și egipteanca aceea a pedepsit grozav pe Iosif, fiindcă îl și iubea grozav. Dar aceea a pedepsit în rău, fiindcă și dragostea ei cea neînfrânată era îndreptată spre rău, pe când pedeapsa lui Dumnezeu este spre bine, fiindcă dragostea Lui este vrednică de cel care iubește.
De aceea nu se dă în lături chiar de la vorbele cele mai josnice, și nu consideră ca înjosire de a-i atribui nume dintre patimile omenești, numindu-se pe sine gelos: „Că Dumnezeu zelos (gelos) sunt Eu” (Ieșirea 20, 5), zice, ca de aici tu să afli întinderea dragostei Lui.
Deci, iubiților, să-L iubim pe El, după cum voiește, căci aceasta El o consideră ca un lucru de mare preț. Chiar dacă noi Îl disprețuim, El totuși rămâne iubindu-ne și chemându-ne la El, și chiar de nu ne întoarcem la El, totuși pentru cine iubește îl pedepsește din dragoste numai, și nicidecum nu caută în tot chipul a ne pedepsi. Iată ce spune la proorocul Iezechiel despre cetatea cea iubită de El, dar care-L disprețuia: „Iată, Eu voi ațâța împotriva ta pe amanții tăi de care s-a dezgustat sufletul tău și-i voi aduce împotriva ta din toate părțile…” (Iezechiel 23, 22 și urm). Ce ar putea zice mai mult un iubit înflăcărat disprețuit de iubita sa, și după aceasta iarăși arzând de dorul ei? Căci Dumnezeu totul face ca să fie iubit de noi, și de aceea n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său. Noi, însă, suntem cruzi și sălbatici. Să devenim, deci, odată blânzi, să iubim pe Dumnezeu după cum se cuvine a-L iubi, ca astfel să ne bucurăm cu plăcere de această cinste.
Dacă cineva având femeie iubită, și încă nu simte nici unul din necazurile zilnice, dar încă cel ce are o astfel de dragoste sfântă și dumnezeiască? Cugetă singur, de câtă plăcere se va bucura unul ca acesta. Aceasta este și împărăția cerurilor, aceasta este dobândirea tuturor bunurilor, aceasta este adevărată mulțumire, adevărată bucurie și fericire, sau, mai bine zis, orișice aș spune eu, niciodată nu voi putea să reprezint după cum se cuvine această virtute, ci numai experiența singură poate să ne arate acest bun neprețuit. De aceea și proorocul zicea: „Desfată-te întru Domnul”; și în alt loc: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalmi 36, 4; 33, 9).
Așadar, să ne convingem și să ne desfătăm cu dragostea Lui, căci numai așa vom vedea împărăția cerurilor și vom trăi viață îngerească. Numai așa viețuind aici, pe pământ, întru nimic nu vom fi mai prejos de cei ce viețuiesc în ceruri, iar după mutarea noastră de aici ne vom prezenta înaintea tronului lui Hristos mai străluciți decât toți, și ne vom bucura de slava Lui cea negrăită. Căreia fie cu toții a ne învrednici, prin harul și iubirea Sa de oameni, că a Lui este slava în vecii vecilor. Amin.''
Sursa:
http://www.ioanguradeaur.ro/571/omilia-xxiii/