[delia31]

În prealabil postat de Adrianna

Din acest citat:"7. Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie."

reiese ca suflarea de viata l-a facut pe om pur si simplu o fiinta vie.

Daca "suflarea de viata" il face pe om viu si "suflarea de viata" exista si la animale, nu poate fi decat viata propriu-zisa Multumesc de raspunsuri!

Am mai scris despre acest verset pe aici pe forum, de vreo cateva ori. Cel mai recent, chiar alaltaieri. Au scris si altii infinit mai bine dar mai zic o data.

In versiunea Septuaginta, versetul despre crearea omului din Facere 2,7 e: „kai eplasen o Theos ton anthrōpon choun apo tēs gēs kai enephusēsen eis to prosōpon autou pnoēn zōēs kai egeneto o anthrōpos eis psuchēn zōsan”.

Unde „kai egeneto o anthrōpos eis psuchēn zōsan” e tradus in versiunea anania prin „ şi s'a făcut omul întru suflet viu”.

In schimb, in Textul Masoretic si versiunile traduse dupa TM, e asa cum zici si tu : „şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Fara prepozitia ”intru”.

Personal, consider versiunea greceasca Septuaginta de necontestat si mult mai nuantata, de aceea prefer si traducerea anania dupa aceasta versiune, la care mitropolitul Bartolomeu Anania face si multe adnotari lamuritoare si trimiteri la sf. parinti.

Dupa cum am mai spus si altadata, parerea mea e ca in traducerea sintagmei „ eis psuchēn zōsan ”, nu se poate ignora prezenta prepozitiei „eis”, asa cum o ignora majoritatea traducerilor facute dupa Textul Masoretic, acestea traducand „s-a facut omul fiinta vie” sau s-a facut (un) suflet viu, incurajand si prin asta conceptia multora ca nu exista nici o diferenta in acest sens intre om si animal.

In conformitate cu Lexiconul de concordante biblice „Strong’s Concordance with Hebrew and Greek Lexicon”, mitropolitul Bartolomeu traduce particula εἰς (eis), prin prepozitia „intru”: „ şi s'a făcut omul întru suflet viu” , adica exact ce spune Septuaginta prin „ eis psuchēn zōsan”.

La notele de subsol ale versiunii anania, mitropolitul precizeaza:
„Textul Masoretic: „şi s'a făcut omul fiinţă vie“.
„S'a făcut“: a devenit; a trecut în alt mod de existenţă.
În Septuaginta: „şi s'a făcut omul întru suflet viu“, care poate fi tradus şi: „întru suflet care trăieşte (Viata harica care e alceva decat viata biologica, comuna si animalelor. Nota mea.)“, adică nemuritor.
Sufletul omului (altceva decât „viaţa“) s'a născut din suflarea lui Dumnezeu şi l-a învăluit (l-a îmbrăcat) pe om odată cu aceasta, dar şi cu tendinţa de a fi „absorbit“: particula eis înseamnă şi „întru“ (înlăuntru) şi „spre“ (direcţie, scop).(...)
Aşadar, omul nu e o simplă fiinţă vie, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparţinând celor două lumi, materială şi spirituală. Având un caracter antinomic (în acelaşi timp exterior şi interior trupului), el este – ontologic – apt şi pentru experienţele mistice (extaz şi entaz)”


Aminteam in postarea anterioara, versetele acelea din Facere 1, 20-24, unde se spune de crearea celorlalte vietuitoare, numai prin simpla rostire a unei porunci.

„Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa. (...)
Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.”

Intrebarea ar fi, ce poate sa insemne ca pamantul scoate de la sine fiinte vii din el, animale vii cu suflare de viata, taratoare vii, rumegatoare vii, fiare salbatice vii, de la șopârle pana la girafe, elefanti, bizoni sau pinguini?

Si inca o intrebare (de fapt mai multe :)): Ce intelegi tu prin „om ca fiinta devenita vie dupa ce a primit suflarea de viata” ? E diferit ontologic fata de vreuna din fiintele vii pe care pamantul le-a scos din sine la porunca lui Dumnezeu?
De unde ar reiesi faptul ca inca din acest stadiu, omul ar fi superior rumegatoarelor pe care pamantul le scosese direct vii din sine si cu suflare de viata?
Dupa parerea ta, faptul de a fi chip al lui Dumnezeu tine de trasaturile fizice, chipul are o conotatie corporal-antropomorfica imprimata in om in procesul elaborarii din țărână sau vine in momentul suflarii de viata? Sau ambele?
Din cat inteleg eu, „a fi dupa chipul lui Dumnezeu destinat sa devina intru asemanare” e o realitate spirituala ce presupune participarea libera la viata dumnezeiasca. Iar Adam n-ar fi ajuns la asta decat prin harul necreat izvorat din suflarea lui Dumnezeu si destinat in exclusivitiate omului pt. a a-l avea in interior.


Dupa opinia ta, ce fel de Viata iese din suflarea de viata a Celui Viu? Una biologica sau una harica? Ce fel de viata au fiintele vii pe care le-a scos pamantul din sine? Identica cu viata omului primita prin suflarea de Viata?

Cu alte cuvinte, atunci cand Dumnezeu a modelat trupul adamic din acea țărână edenica biofora, pregatindu-Si astfel inca de atunci, chiar Lui Insusi constitutia trupeasca in care Se va intrupa la plinirea vremii, trupul acela uman avea deja viata (biologica) iar prin suflarea de la Dumnezeu nu s-a schimbat/adaugat nimic? Asta e ideea?

Consideri ca omului nu i s-a dat nimic in plus prin suflarea lui Dumnezeu decat ce primisera animalele cand au fost scoase direct din tarana? Decat ceea ce pana si rumegatoarele aveau deja cand Dumnezeu le-a scos direct vii din pamant?