Multumesc celor ce au raspuns.
Ati afirmat:
"Eu nu cred ca Biserica Catolica spune ca trebuie credinta+fapte. Singura lupta pe care trebuie sa o ducem si careia trebuie sa ne abandonam este lupta de a deveni sfinti. Sfintenia inseamna apropierea si comuniunea cu Dumnezeu, iar atunci vin de la sine atit credinta cit si faptele. Avem credinta si fapte valoroase in aceiasi masura in care sintem sfinti. Faptele nu trebuie sa reprezinte un scop pentru nici un crestin (daca as imparti toata averea saracilor, dar n-am dragoste, nu-mi foloseste la nimic, ne spune sfintul Pavel)."
Nici eu nu am zis altceva daca ati citit integral postarea. Dupa cum am remarcat, fiecare spune acelasi lucru dar in felul sau. Si dau aici si citatul adventist ca sa vedeti ca si acela spune exact acelasi lucru:
"
Ți se pare prea complicată teologia aceasta? La cât să reduc pentru a nu distorsiona doctrina și în același timp pentru a nu-i găsi metehne?
Scriptura afirmă că mântuirea e prin har, prin credință. Faptele [bune] nu ne recomandă pentru Cer, ele sunt doar dovada adevăratei credințe. Dacă cineva ar putea fi mântuit prin fapte bune, Jertfa lui Hristos ar fi fost inutilă."
Cele doua citate spun acelasi lucru, eu am zis la fel, si dintre toate cel adventist este cel mai fidel ca si exprimare de modul in care se exprima Biblia.
In legatura cu cine trebuie sa se adapteze: biserica credinciosului sau credinciosul bisericii? Apostolul Pavel a spus ca se facea grec cu grecu, evreu cu evreul etc pentru a-i aduce pe cati mai multi la Hristos, deci se adapta biserica credinciosului si metoda acestui apostol a dat cele mai multe roade dupa spusele sale. Dvs. sunteti catolica si exact pe catolici i-am avut in minte cand am scris pentru ca africanii catolici danseaza mult in biserica si canta pe ritmurile lor africane iar Domnul Iisus este negru. Daca li s-ar fi impus Liturghia latina cu muzica de orga si cu un Iisus alb, crestinizarea africanilor ar fi fost un mare esec. Ca sa nu mai vorbim de greco-catolici versus romano-catolici etc. Este biserica cea mai variata si inomogena, adaptata oamenilor si este un plus pentru ea, a facut-o cea mai mare biserica crestina la ora actuala.
Si nu vad ce este rau a fi asemenea apostolilor. Ap. Pavel spune sa il imitam pentru ca el il imita pe Domnul (nu imi amintesc exact cuvintele folosite dar asta era sensul). Este ceva rau? Nu. Rau este contrariul.
Vad ca prin indumnezeire intelegeti faptul de a fi desavarsit ca si Tatal Ceresc. In cazul asta nu inteleg de ce considerati ca Adam si Eva nu se aflau pe aceasta treapta inainte de cadere.
Multumesc de raspunsuri.
|