Voi incerca sa leg cateva cuvinte, o stare de spirit in jurul afirmatiilor dvs.
Cum eu sunt un ecumenist ferm diagnosticat aici pe forum, cu accente ateiste si agnostice si cu unele delirari episodice intense si furibunde, sper ca nu veti lua deloc in serios ceea ce voi scrie. Totusi, pana se aduna iarasi redactorii principali ai topicului, iata un intermezzo, un respiro fie si amuzant.

1) Mainile lui Dumnezeu trebuie sa fie o preocupare serioasa pentru noi. Aspiranti la mantuire, la desavarsire chiar, cum vom putea sa ne prezentam inaintea Domnului fara sa cunoastem, inca de pe aici din excursia noastra in pepiniera/gradinitza terestra cum arata morfologic Dumnezeu (chit ca unii cu barbi lungi ne asigura de mii de ani ca pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut, iar unul numit Grigorie Palama ne scrie de sute de ani niste scrisori in care ne propune sa pricepem cumva diferenta dintre fiinta lui Dumnezeu si lucrarea Sa). Nu, e musai, e obligatori pentru mantuire si celelalte, din treapta-n treapta de 3 ori, sa stim precis cateva lucruri precum: cate degete are Dumnezeu la o mana, daca mainile sunt doua sau mai multe, ce culoare au, daca pigmentii pielii sunt distribuiti uniform de-a lungul intregii suprafete, daca are par, daca din pricina muncii colosale de a crea intreaga lume nu cumva a facut bataturi sau poate chiar s-o fi julit de crestele muntilor. Apoi e important foarte cum sunt distribuiti muschii degetelor, din ce fel de fibre sunt alcatuiti (albe? rosii? galbui?), cum arata miozina Domnului, care e rata metabolizarii acidului lactic (pesemne ca mai rapida ca la noi, altminteri ar fi facut febra musculara dupa prima zi a Creatiei si nu ar mai fi muncit a doua zi din pricina durerilor insuportabile).
Mainile Domnului trbuie sa ne atraga atentia mai ales ca se pare ca sunt mari. Si, nu-i asa, noi avem meeu respect pentru marime, grosime si alte dimensiuni, de se poate gigantice. Zic bine?

Cu totul secundar este insa ca mainile Domnului ne indreapta gandul spre elaborare, spre un act creativ de o complexitate absolut naucitoare si categoric de neprins cu mintea omeneasca, spre o zidire, spre o treaba bine facuta. Care, ca orice lucrare a unei PERSOANE, are un motiv si un scop, precum si un mijloc, fie acesta chiar tainic (intrucat mesterii mari au mestesugul lor tainic...). E secundar desigur ca aflam din textul Hexaimeronului ca Domnul precede lumea, ca El este din vesnicie, dincolo de timp si ca lumea este creatia unui Creator, ulterioara deci Creatorului, asadar ca ea nu este co-eterna cu Dumnezeu. Astea sunt lucruri neesentiale, sunt niste mofturi acolo inventate de "niste filocalici", deloc infailibili pentru ca traiau pe vremea cand nu fusese inca inventat computerul si becul cu electricitate... Ce incredere putem avea in preocuparile si raspunsurile unor primitivi, majoritatea oieri, niste aproape aborigeni care nu stiau sa invarta rotita dusului dar bolboroseau cuvinte de neinteles pe la urechile detinatorilor puterii, spre a-i ameti si zapaci de cap. Nu-i asa?

Cat priveste suflarea de viata, asta e asa un fel de abur scos pe nari sau printre buze tuguiate. Cred ca Dumnezeu si-a tuguiat buzele, a strans din muschii abdomenului si a expirat un fel de aer care, prin nu stiu ce magie, iata, il rspiram si noi cata vreme suntem in viata. Apoi nu, nu mai respiram. E bine asa?
Ah nu, cum sa fie suflarea aceea duh si vehicul de sfintire a omului? Nici vorba. Cum sa aasociem aici pneuma, cum sa ne ducem cu gandul (si simtirea si alte insusiri la care omul poate avea, prin har, acces) la Duhul Sfant, de pilda? Nu, categoric e mai bine sa iscodim, adica sa ne punem intrebari de genul: oare Dumnezeu statea in picioare cand a suflat suflarea de viata peste om? Him... poate statea pe burta sau pe spate? Sau, poate ca sedea pe un scaunel, de genul aceluia pe care stau cu anii rugatorii in chiliile lor. Si sigur scaunelul avea 3 picioare, ca doar e vorba despre Sfanta Treime. Zic bine asa?

Ce obtuzi si ce lacomi suntem noi care tinem mortis ca in suflarea de viata sa fie cuprins totul!.... Bine ziceati ca era si altceva pe acolo. Maini, picioare, abdomene, fese, rotule, pomi, ape, case, autostrazi, de toate erau pe langa exagerat de considerata suflare de viata, pe langa exagerat de consideratul Cuvant, atunci cand s-a facut (evident singura, asa prin taina mare, dintr-un bob de energie colosala) lumea asta mare.
Nu, categoric avem o invatatura falsa, puerila, cand repetam ca papagalii si fara sa gandim nimic cuvintele lui Moise si ale Sfantului Ioan Teologul.
De fapt, misterul facerii lumii si a omului e cu totul altul si tare mult am vrea si noi sa avem macar o firimitura din taina pe care sigur o detineti dvs.