Citat:
|
În prealabil postat de INSPIRON;
Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.
|
”Cererea” lui nici n-a ascultat-o Dumnezeu pentru că el a formulat o pretenție cu termen limită, nu o rugăciune; necazul acela el l-a primit în folosul lui.
Rugăciunea este o stare, nu o petiție; termenul de executare dovedește existența pretențiilor.
Cu toate că pentru Dumnezeu acel om e mai important decât reciproca, Dumnezeu îi va respecta decizia dacă el nu prețuiește oferta Lui.