Împărăţia Cerurilor este-n voi!
Ne-ai spus, cu focul duhului, pe cale
Tămăduind şi-nmiresmînd, agale
Putreziciunea ghiolului din noi...

Uituci, cătam bezmetici împrejur.
Priviri demente, sânge, praf şi glorii!
Extaziaţi de regi şi de istorii
Visam cel mult ... un bec şi-un abajur:

Să depănam în tihnă noi versete,
În nopţi de iască să pocim lecturi,
Cuvântule, să Te sluţim pe guri
Mereu prea lacome şi pururi prea şirete...

Dar Tu ne-ai dat, cu Glasul, înapoi!
„Vă pocăiţi!” e verbul Tău dintâi.
Şi chiar prin ăst cuvânt Tu azi rămâi
Să umpli hăul, golul orb din noi...

Da, Sfinte, Cerul Tău Îl ştiu in mine!
Dar eu, nebunul, umblu pe pământ...
Şi mă închin la roşcove şi-n vânt
Pun bâzâit de viespi, iar nu de-albine...

Împărăţia Cerurilor este-n noi!
De la-nceput, precum în munţi, izvorul.
Iar noi, oh, prea îndrăgostiţi de dorul
De-aŢi oferi cînd pietre, când vreun sloi...